SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei
Sursa de Sănătate logo
Sarcina

533252 vizite

25-11-2015

2772 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

Sarcina este unul dintre cele mai emoţionante, impresionante şi fericite momente din viaţa viitoarei mămici. A creşte în interiorul său o nouă viaţă, a da naştere unui copil reprezintă nu numai o continuitate naturală şi firească a vieţii şi evoluţiei speciei, ci şi un cocktail de emoţii şi transformări unice. De aceea, dincolo de transformările fizice ale gravidei, sarcina presupune şi transformări hormonale, psihice şi emoţionale.

Pentru viitorii părinţi nerăbdători şi curioşi vom prezenta în continuare evoluţia sarcinii pe săptămâni, atât în ceea ce priveşte transformările gravidei, dar mai ales dezvoltarea şi evoluţia fătului.

TRIMESTRUL I DE SARCINĂ

Primul trimestru de sarcină se calculează de la momentul ultimei ovulaţii până la finalul săptămânii 12 de sarcină. Pentru multe mămici, mai ales pentru acelea care se află la prima experienţă maternă, trimestrul I de sarcină poate părea cel mai important, emoţionat şi dificil deopotrivă. Este perioada în care află vestea ce mare, în care în sufletul ei încolţeşte sentimentul matern, gândul că va fi mamă.

De asemenea, primul trimestru de sarcină din această adevarată călătorie prin săptămânile de sarcină este extrem de important pentru felul în care se dezvoltă mica fiinţă care a prins viaţă în burtica mamei. Este foarte important, mai ales pentru cele care vor deveni mame pentru prima dată, să ştie la ce să se aştepte, ce provocări şi greutăţi se ivesc pe lungul drum al sarcinii.

Săptămâna 1 ...............Săptămâna 7

Săptămâna 2................Săptămâna 8

Săptămâna 3...............Săptămâna 9

Săptămâna 4.............. Săptămâna 10

Săptămâna 5.............. Săptămâna 11

Săptămâna 6............. Săptămâna 12

Săptămâna 13

TRIMESTRUL II DE SARCINĂ

Această perioadă este cunoscută şi sub numele de trimestrul de miere, datorită experienţelor şi transformărilor uluitoare prin care vor trece atât mama cât şi copilul. Trimestrul al doilea de sarcină începe din saptămâna 14 şi este calculat până în săptămâna 27.

Cele şapte săptămâni sunt cele mai frumoase, relaxante şi cu emoţionate. Poţi spune deja adio semnelor supărătoare ale sarcinii, cum ar fi greaţa, oboseala, anxietatea sau toanele, iar în locul lor se reinstalează buna dispoziţie şi, mai ales, pofta nebună de sex (datorită libidoului extrem de crescut).

De asemenea, este perioada în care afli şi cum vei decora camera bebeluşului, în roz sau în albastru.

Săptămâna 14............... Săptămâna 21

Săptămâna 15............... Săptămâna 22

Săptămâna 16............... Săptămâna 23

Săptămâna 17............... Săptămâna 24

Săptămâna 18............... Săptămâna 25

Săptămâna 19............... Săptămâna 26

Săptămâna 20............... Săptămâna 27

TRIMESTRUL III DE SARCINĂ

Este ultima etapă a emoţionantei călătorii spre destinaţia finală: a fi mamă. Dacă trimestrul II a fost unul relaxant, plăcut, să ştii că în această perioadă lucrurile se vor schimba. Odată cu aproprierea termenului, devii tot mai agitată şi grijile şi teama încep să te copleşească.

Emoţiile marii întâlniri cresc cu fiecare săptămână. Dacă ai o sarcină cu probleme, cu risc de avort, cu fiecare săptămână care trece devii tot mai liniştită. Bebeluşul este suficient de paternic pentru a face faţă unei naşteri premature, chiar dacă la început va avea nevoie de îngrijiri şi sprijin medical de specialitate, mai ales pentru a respira.

CITEŞTE ŞI: Naşterea prin cezariană, o alegere personală sau o necesitate?

Pentru gravidă fiecare zi devine tot mai obositoare şi chinuitoare. Ai luat deja câteva kilograme în greutate, însă adevărata creştere abia acum începe. Burtica ţi se va umfla ca un balon, gleznele şi ele se vor umfla iar varicele vor deveni supărătoare. Sânii deja măriţi vor lua şi mai mult în dimensioni însă vor deveni tot mai grei deoarece vor începe să producă lapte/colostru.

De asemenea, la începutul trimestrului III de sarcină vei merge la un control medical amănunţit. În cadrul acestei vizite, se va avea în vedere:

Săptămâna 28

Săptămâna 29

Săptămâna 30

Săptămâna 31

Săptămâna 32

Săptămâna 33

Săptămâna 34

Săptămâna 35

Săptămâna 36

Săptămâna 37

Săptămâna 38

Săptămâna 39

Săptămâna 40

Taguri articol: sarcina bebe

Comentează aici

2564 comentarii

1 martie 2025
Wodakygew
Интернет магазин запчастей для сельхозтехники

На сайте https://aa-p.ru/ вы получаете возможность приобрести запчасти для сельскохозяйственной техники. Интернет-магазин занимается как розничными, так и оптовыми поставками запчастей для комбайнов, зерноуборочной техники, различных других устройств. В каталоге представлено огромное количество комплектующих, которые созданы высококлассными, проверенными брендами. Совершив покупку в этом магазине, вы точно будете уверены в качестве товаров, которые покупаете здесь. Если затрудняетесь с выбором, то высококлассный менеджер всегда поможет принять верное решение.

1 martie 2025
WilliamEdutt
Очень советую

https://luxembourg-best.com/

1 martie 2025
Vinmalonescar
Рейтинг криптобирж

Портал 1xcoin.org предлагает ознакомиться с актуальной информацией о криптовалюте. Предоставляем вам список лучших сайтов облачного майнинга, который в Интернете появляется. Обсудим, что стало 3 февраля 2025 года с криптой. Расскажем, как за рубли приобрести Toncoin. Ищете топ-10 бирж для криптовалюты? 1xcoin.org - тут надежные криптовалютные биржи представлены. Мы ответим на важные вопросы о биткойне. Вы сможете узнать, почему самая анонимная криптовалюта - это Monero (XMR). Объясняем максимально просто. Откройте на 1XCOIN.ORG для себя подборку свежих новостей!

1 martie 2025
pughwab
Exchange cryptocurrency

Looking for exchange eth? ecex.exchange - a new resource that provides digital asset depository services, allowing you to trade on the exchange, manage wallets, and more. Customers can transact with new digital currencies such as Bitcoin, Ethereum and Stellar. Bitcoin. Get a fully functional, convenient wallet right now.

1 martie 2025
couchNit
Сryptocurrency trading

Visit a reliable cryptocurrency exchange with the lowest fees and best rates. Looking for cryptocurrency trading? Bitsz.io is an opportunity to instantly exchange cryptocurrency online on favorable terms. A secure cryptocurrency exchange allows you to instantly trade BTC, ETH, USDT, XMR and other currencies.

1 martie 2025
gipsonBak
Запчасти Газель

ПАРКМОТОРС предлагает купить на газель запчасти. Мы стремимся на низком уровне поддерживать цены на запчасти. Осуществляем продажи деталей со склада за наличный и безналичный расчет. Ищете ремень генератора газель камминз 28 3289897 cummins v ribbed belt? Tent3302.ru - тут представлена более детальная информация, посмотрите ее уже сегодня. Структура портала поделена на разделы для удобства, они дают возможность быстро на Газель отыскать нужную запчасть. Для нас продажа деталей - это желание предоставить потенциальным и постоянным клиентам максимальный уровень сервиса.

1 martie 2025
Ronaldmen
Крайне рекомендую

Электронные модули: блоки питания, датчики, защита, полная информация по ссылке https://knowyourmeme.com/users/amaridelectro

1 martie 2025
GilessSit
Новости криптовалют

На сайте https://t.me/bitcointimt вы найдете самые последние, интересные новости, которые касаются биткоинов, а также криптовалюты. Так вы узнаете прогноз того, сколько криптовалюта будет стоить в будущем, ожидается ли ее падение. Здесь освещаются самые разные мнения, а также комментарии экспертов, тех, кто следит за курсом и имеет возможность предоставить объективные данные, исчерпывающую информацию на данную тему. Все последние новости из мира криптовалюты вы найдете здесь. Заходить можно с любого устройства.

1 martie 2025
Duganoxict
Создание сайтов, брендинг и дизайн под ключ

На сайте http://design-makers.ru вы сможете заказать нужные услуги, которые связаны с дизайном, а также полиграфию, брендинг. Популярная компания за все время работы успела реализовать почти 40 концепций, а в месяц создает более 5 проектов. Качественная работа, а также ответственный подход к ней позволили заработать огромное количество постоянных клиентов, которые сейчас рекомендуют компанию своим знакомым, друзьям. Удалось успешно закрыть более 40 проектов. В команде работают лучшие, компетентные и высококлассные специалисты с большим стажем.

28 februarie 2025
Kiddlcklew
Фильмы и сериалы в высоком разрешении

На сайте https://onlinekino.org/ представлены фильмы, сериалы, мультфильмы в высоком разрешении и созданные лучшими киностудиями. Здесь регулярно происходит обновление для того, чтобы вы нашли фильм по душе. Важным моментом является то, что не обязательно регистрироваться. Вы сможете смотреть фильмы бесплатно, в хорошем качестве и на любом устройстве, включая смартфон. Для того чтобы найти то, что нужно, необходимо воспользоваться поиском, который сориентирует в выборе. Ознакомьтесь со списком тех фильмов, которые стали особенно популярны за месяц.

1...219220221...257

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662213 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

142947 vizite | 26716 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

533252 vizite | 2772 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433227 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003755 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671786 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662213 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580256 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.