SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei
Sursa de Sănătate logo
Sarcina

533233 vizite

25-11-2015

2772 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

Sarcina este unul dintre cele mai emoţionante, impresionante şi fericite momente din viaţa viitoarei mămici. A creşte în interiorul său o nouă viaţă, a da naştere unui copil reprezintă nu numai o continuitate naturală şi firească a vieţii şi evoluţiei speciei, ci şi un cocktail de emoţii şi transformări unice. De aceea, dincolo de transformările fizice ale gravidei, sarcina presupune şi transformări hormonale, psihice şi emoţionale.

Pentru viitorii părinţi nerăbdători şi curioşi vom prezenta în continuare evoluţia sarcinii pe săptămâni, atât în ceea ce priveşte transformările gravidei, dar mai ales dezvoltarea şi evoluţia fătului.

TRIMESTRUL I DE SARCINĂ

Primul trimestru de sarcină se calculează de la momentul ultimei ovulaţii până la finalul săptămânii 12 de sarcină. Pentru multe mămici, mai ales pentru acelea care se află la prima experienţă maternă, trimestrul I de sarcină poate părea cel mai important, emoţionat şi dificil deopotrivă. Este perioada în care află vestea ce mare, în care în sufletul ei încolţeşte sentimentul matern, gândul că va fi mamă.

De asemenea, primul trimestru de sarcină din această adevarată călătorie prin săptămânile de sarcină este extrem de important pentru felul în care se dezvoltă mica fiinţă care a prins viaţă în burtica mamei. Este foarte important, mai ales pentru cele care vor deveni mame pentru prima dată, să ştie la ce să se aştepte, ce provocări şi greutăţi se ivesc pe lungul drum al sarcinii.

Săptămâna 1 ...............Săptămâna 7

Săptămâna 2................Săptămâna 8

Săptămâna 3...............Săptămâna 9

Săptămâna 4.............. Săptămâna 10

Săptămâna 5.............. Săptămâna 11

Săptămâna 6............. Săptămâna 12

Săptămâna 13

TRIMESTRUL II DE SARCINĂ

Această perioadă este cunoscută şi sub numele de trimestrul de miere, datorită experienţelor şi transformărilor uluitoare prin care vor trece atât mama cât şi copilul. Trimestrul al doilea de sarcină începe din saptămâna 14 şi este calculat până în săptămâna 27.

Cele şapte săptămâni sunt cele mai frumoase, relaxante şi cu emoţionate. Poţi spune deja adio semnelor supărătoare ale sarcinii, cum ar fi greaţa, oboseala, anxietatea sau toanele, iar în locul lor se reinstalează buna dispoziţie şi, mai ales, pofta nebună de sex (datorită libidoului extrem de crescut).

De asemenea, este perioada în care afli şi cum vei decora camera bebeluşului, în roz sau în albastru.

Săptămâna 14............... Săptămâna 21

Săptămâna 15............... Săptămâna 22

Săptămâna 16............... Săptămâna 23

Săptămâna 17............... Săptămâna 24

Săptămâna 18............... Săptămâna 25

Săptămâna 19............... Săptămâna 26

Săptămâna 20............... Săptămâna 27

TRIMESTRUL III DE SARCINĂ

Este ultima etapă a emoţionantei călătorii spre destinaţia finală: a fi mamă. Dacă trimestrul II a fost unul relaxant, plăcut, să ştii că în această perioadă lucrurile se vor schimba. Odată cu aproprierea termenului, devii tot mai agitată şi grijile şi teama încep să te copleşească.

Emoţiile marii întâlniri cresc cu fiecare săptămână. Dacă ai o sarcină cu probleme, cu risc de avort, cu fiecare săptămână care trece devii tot mai liniştită. Bebeluşul este suficient de paternic pentru a face faţă unei naşteri premature, chiar dacă la început va avea nevoie de îngrijiri şi sprijin medical de specialitate, mai ales pentru a respira.

CITEŞTE ŞI: Naşterea prin cezariană, o alegere personală sau o necesitate?

Pentru gravidă fiecare zi devine tot mai obositoare şi chinuitoare. Ai luat deja câteva kilograme în greutate, însă adevărata creştere abia acum începe. Burtica ţi se va umfla ca un balon, gleznele şi ele se vor umfla iar varicele vor deveni supărătoare. Sânii deja măriţi vor lua şi mai mult în dimensioni însă vor deveni tot mai grei deoarece vor începe să producă lapte/colostru.

De asemenea, la începutul trimestrului III de sarcină vei merge la un control medical amănunţit. În cadrul acestei vizite, se va avea în vedere:

Săptămâna 28

Săptămâna 29

Săptămâna 30

Săptămâna 31

Săptămâna 32

Săptămâna 33

Săptămâna 34

Săptămâna 35

Săptămâna 36

Săptămâna 37

Săptămâna 38

Săptămâna 39

Săptămâna 40

Taguri articol: sarcina bebe

Comentează aici

2564 comentarii

27 februarie 2025
aspenGex
Cемейный психолог

Сайт psihologist-spb.ru предоставляет важную информацию. Мы расскажем, чем занимается семейный психолог и кто он такой. За помощью к специалисту можно в любой момент жизни обратиться. Это поможет в период будущих кризисов предотвратить возможные проблемы. Ищете семейный психолог? Psihologist-spb.ru/uslugi-psikhologa/semeynaya-psikhoterapiya - тут узнаете, семейная психотерапия, что это такое. На портале на семейную консультацию есть возможность записаться. Вам помогут лучшие специалисты центра «Доверие». Ищите помощь, когда это необходимо, не бойтесь!

27 februarie 2025
Eddiejex
Попробуйте

упражнения на предложения движения и направления в английском языке

27 februarie 2025
Richard_Scomo
Крайне рекомендую

Накрутка просмотров ТГ - накрутка подписчиков ТГ канале без отписок бесплатно

27 februarie 2025
Donahhyday
Все о долгах и банкротстве физических лиц

На сайте https://dolgam.net вы сможете воспользоваться бесплатной консультацией, чтобы получить качественную, полноценную юридическую помощь. Прямо сейчас воспользуйтесь возможностью изучить все функциональные и интересные сервисы, инструкции, которые обязательно будут вам полезны. Если и вам нечем платить по долгам, вы оказались в сложной финансовой ситуации, то без помощи юристов точно не обойтись. На этом сервисе получите ее абсолютно бесплатно. Здесь также представлены и самые разные информативные материалы.

27 februarie 2025
Rushilgrirm
Производство трепанга

Компания «Мир трепанга» предлагает своим клиентам выгодные цены. Для изготовления только качественный мед от достойных производителей выбираем. Стараемся в процессе транспортировки максимально целебные свойства сохранить. http://www.trepangi.ru - тут про трепанг есть интересные статьи. Также тут есть отзывы наших клиентов, ознакомиться с ними можете в любое время. Трепангом больше 7 лет занимаемся. Соблюдаем все установленные стандарты температурного режима и производства. Оформите заказ прямо сейчас!

27 februarie 2025
benjaCon
Cайты казино онлайн

Ищешь надежные казино на рубли? - подписывайся на наш канал! Десятки казино с возможностью пополнения по СБП. Все сайты казино проверены и имеют лицензию. Более 50 бездепозитных бонусов для новых игроков. Ищи нас в телеграм по ID: @casino_na_ruble Или переходи по ссылке: https://t.me/casino_na_ruble

27 februarie 2025
Michaeleveve
Рекомендую

ветровой район красноярск

27 februarie 2025
Yruxzs
Shlzly bwpvoa

buy tizanidine 2mg - cheap plaquenil 200mg purchase microzide generic

27 februarie 2025
Mchugjog
Фильмы и сериалы в отличном качестве

На сайте https://lor-films.com/ представлен огромный выбор фильмов самых разных жанров, включая комедии, триллеры, ужасы, а также драмы, мелодрамы. Также на сайте вы найдете сериалы за самое разное время и которые обязательно вам понравятся и подарят огромное количество приятных, ярких эмоций. А вот самые маленькие придут в восторг от интересных, необычных мультиков, которые погружают в удивительный мир фантазии. Просматривать фильмы можно на любом устройстве, в том числе, смартфоне, компьютере. Для того чтобы найти подходящее решение, воспользуйтесь фильтром.

26 februarie 2025
Brandpleni
Профориентация для взрослых и детей

На сайте https://orientirprof.ru/ оставьте заявку для того, чтобы получить консультацию профориентолога. Марина Бондарева поможет вам подобрать такую профессию, которая подарит много положительных эмоций и будет приносить только радость. Специалист поможет разобраться, какая специальность вам подходит. Также расскажет и то, какая программа ожидает вас при поступлении в ВУЗ. Применяется авторская методика профориентации. Возможна и консультация для взрослых, на которой вы получите ответы на все вопросы.

1...222223224...257

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662212 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

142910 vizite | 26701 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

533233 vizite | 2772 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433227 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003752 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671786 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662212 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580254 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.