SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei
Sursa de Sănătate logo
Sarcina

533303 vizite

25-11-2015

2772 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

Sarcina este unul dintre cele mai emoţionante, impresionante şi fericite momente din viaţa viitoarei mămici. A creşte în interiorul său o nouă viaţă, a da naştere unui copil reprezintă nu numai o continuitate naturală şi firească a vieţii şi evoluţiei speciei, ci şi un cocktail de emoţii şi transformări unice. De aceea, dincolo de transformările fizice ale gravidei, sarcina presupune şi transformări hormonale, psihice şi emoţionale.

Pentru viitorii părinţi nerăbdători şi curioşi vom prezenta în continuare evoluţia sarcinii pe săptămâni, atât în ceea ce priveşte transformările gravidei, dar mai ales dezvoltarea şi evoluţia fătului.

TRIMESTRUL I DE SARCINĂ

Primul trimestru de sarcină se calculează de la momentul ultimei ovulaţii până la finalul săptămânii 12 de sarcină. Pentru multe mămici, mai ales pentru acelea care se află la prima experienţă maternă, trimestrul I de sarcină poate părea cel mai important, emoţionat şi dificil deopotrivă. Este perioada în care află vestea ce mare, în care în sufletul ei încolţeşte sentimentul matern, gândul că va fi mamă.

De asemenea, primul trimestru de sarcină din această adevarată călătorie prin săptămânile de sarcină este extrem de important pentru felul în care se dezvoltă mica fiinţă care a prins viaţă în burtica mamei. Este foarte important, mai ales pentru cele care vor deveni mame pentru prima dată, să ştie la ce să se aştepte, ce provocări şi greutăţi se ivesc pe lungul drum al sarcinii.

Săptămâna 1 ...............Săptămâna 7

Săptămâna 2................Săptămâna 8

Săptămâna 3...............Săptămâna 9

Săptămâna 4.............. Săptămâna 10

Săptămâna 5.............. Săptămâna 11

Săptămâna 6............. Săptămâna 12

Săptămâna 13

TRIMESTRUL II DE SARCINĂ

Această perioadă este cunoscută şi sub numele de trimestrul de miere, datorită experienţelor şi transformărilor uluitoare prin care vor trece atât mama cât şi copilul. Trimestrul al doilea de sarcină începe din saptămâna 14 şi este calculat până în săptămâna 27.

Cele şapte săptămâni sunt cele mai frumoase, relaxante şi cu emoţionate. Poţi spune deja adio semnelor supărătoare ale sarcinii, cum ar fi greaţa, oboseala, anxietatea sau toanele, iar în locul lor se reinstalează buna dispoziţie şi, mai ales, pofta nebună de sex (datorită libidoului extrem de crescut).

De asemenea, este perioada în care afli şi cum vei decora camera bebeluşului, în roz sau în albastru.

Săptămâna 14............... Săptămâna 21

Săptămâna 15............... Săptămâna 22

Săptămâna 16............... Săptămâna 23

Săptămâna 17............... Săptămâna 24

Săptămâna 18............... Săptămâna 25

Săptămâna 19............... Săptămâna 26

Săptămâna 20............... Săptămâna 27

TRIMESTRUL III DE SARCINĂ

Este ultima etapă a emoţionantei călătorii spre destinaţia finală: a fi mamă. Dacă trimestrul II a fost unul relaxant, plăcut, să ştii că în această perioadă lucrurile se vor schimba. Odată cu aproprierea termenului, devii tot mai agitată şi grijile şi teama încep să te copleşească.

Emoţiile marii întâlniri cresc cu fiecare săptămână. Dacă ai o sarcină cu probleme, cu risc de avort, cu fiecare săptămână care trece devii tot mai liniştită. Bebeluşul este suficient de paternic pentru a face faţă unei naşteri premature, chiar dacă la început va avea nevoie de îngrijiri şi sprijin medical de specialitate, mai ales pentru a respira.

CITEŞTE ŞI: Naşterea prin cezariană, o alegere personală sau o necesitate?

Pentru gravidă fiecare zi devine tot mai obositoare şi chinuitoare. Ai luat deja câteva kilograme în greutate, însă adevărata creştere abia acum începe. Burtica ţi se va umfla ca un balon, gleznele şi ele se vor umfla iar varicele vor deveni supărătoare. Sânii deja măriţi vor lua şi mai mult în dimensioni însă vor deveni tot mai grei deoarece vor începe să producă lapte/colostru.

De asemenea, la începutul trimestrului III de sarcină vei merge la un control medical amănunţit. În cadrul acestei vizite, se va avea în vedere:

Săptămâna 28

Săptămâna 29

Săptămâna 30

Săptămâna 31

Săptămâna 32

Săptămâna 33

Săptămâna 34

Săptămâna 35

Săptămâna 36

Săptămâna 37

Săptămâna 38

Săptămâna 39

Săptămâna 40

Taguri articol: sarcina bebe

Comentează aici

2564 comentarii

10 noiembrie 2025
tehulrtfup
Exeed в СПб у официального дилера

Ищете Exeed в СПб у официального дилера? Посетите сайт ИАТ https://exeed-iat.ru/ и вы сможете купить Эксид по выгодной цене. Посмотрите на сайте цены, комплектации и модельный ряд. У нас большой выбор автомобилей в наличии. Специальные финансовые программы, трейд-ин, лизинг, скидки и акции, тест-драйв. Подробнее на сайте.

10 noiembrie 2025
uvukualown
Робототехника и конструкторы

Платформа http://xn----7sbaabbee2adpt0ai4aeedhba4ak6bjb6fwjod.xn--p1ai/ предлагает комплексные решения в области образовательной робототехники, объединяя в каталоге модули, наборы и конструкторы различных уровней сложности — от начальных комплектов для дошкольников до профессиональных систем для технических ВУЗов. Каждый продукт сопровождается детальными методическими материалами, что позволяет педагогам эффективно интегрировать робототехнику в учебный процесс без дополнительной подготовки. Эксперты организации производят персонализированный выбор технических средств, учитывая возрастную категорию обучающихся, образовательный план и финансовые возможности заведения, гарантируя всестороннюю техподдержку на каждой стадии — от совета до конфигурирования и инструктажа сотрудников по эксплуатации систем.

10 noiembrie 2025
juhasyGauck
Официальный туристический портал Республики Алтай

Ищете интересный отдых на Алтае? Посетите сайт https://altai.travel/ - это официальный туристический портал Республики Алтай, и вы найдете все виды отдыха и маршрутов по Горному Алтаю в одном месте от всех туроператоров, а также аккредитованные гостиницы и проверенные варианты размещения. Спланируйте свое путешествие у нас! Подробнее на сайте.

10 noiembrie 2025
sixunten
Строительство домов в Сочи

Планируете построить частный дом под ключ в Сочи? Обязательно посетите https://sochi93.com/ - наша компания - Выбор93 уже 13 лет на рынке с большим количеством реализованных проектов. Оказываем услуги под ключ на всех этапах — от поиска участка до ввода объекта в эксплуатацию. Изучите на сайте варианты домов и примеры наших проектов. У нас фиксированные сроки и смета. Заходите на сайт или звоните: Телефон - +79385553393 город Сочи.

10 noiembrie 2025
kodocTum
Bitcoin Mixer

If you want to remain anonymous when making purchases, consider Bitcoin Mixer https://bitcoinmix.cash/ – it's a unique service that allows you to obscure your trail and maintain your anonymity to the fullest. The service is fully automated, operates without human intervention, and stores all related information after completion. Learn more on the website.

9 noiembrie 2025
vupyzdtix
Служба дезинфекции Dez Service. г. Туапсе

Служба дезинфекции Туапсе https://www.pro-dezservice.ru/ предлагает услуги по обработке в: квартирах, домах, гостиницах, пансионатах, магазинах, торговых центрах, подвалах, чердаках, других территориях. Проводим обработки на открытой местности: садовые участки, частный сектор, парковые зоны, дачи, скверы, огороды, дачи и др. Основные виды услуг: уничтожение тараканов, обработка квартир, уничтожение клопов, обработка от блох, дезинфекция помещений, уничтожение насекомых. Оказываем услуги дезинфекции в городе Туапсе и Туапсинском районе.

9 noiembrie 2025
cuvolsTilla
Гостиничный комплекс в Новокузнецке

Гостиничный комплекс «Верона» в Новокузнецке — уютные номера со свежим ремонтом в самом сердце Центрального района, рядом с транспортом и ТЦ. Всего пять тщательно подготовленных номеров: два «Люкс» и три «Комфорт», спокойная атмосфера и дополнительные услуги для отдыха, включая приятную сауну. Забронировать просто — телефоны на сайте работают без выходных, есть почта для оперативной связи. Выбирайте комфорт и практичность на https://veronahotel.pro/ — здесь ценят внимание к деталям.

9 noiembrie 2025
wimuzBar
Центр дистанционного образования

Центр дистанционного образования - Академия НАДПО - https://nadpo.ru/ - это возможность пройти профессиональную переподготовку или повышение квалификации. Посетите наш сайт, ознакомьтесь с большим перечнем программам для обучения, а само обучение осуществляется онлайн, с выдачей диплома.

9 noiembrie 2025
Jeffreyhab
https://kanctanta.ru/

На официальном сайте всегда свежие новости > http://www.medtronik.ru/

9 noiembrie 2025
wekillep
Купить новый Haval в СПб

Ищете где купить новый Haval в СПб по выгодной цене? Посетите сайт https://maximum-haval.ru/ и посмотрите цены и комплектации от официального дилера. Ознакомьтесь с моделями, а также авто в наличии. При необходимости ознакомьтесь с выгодными кредитными программами. Подробнее на сайте.

1...363738...257

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662213 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

143193 vizite | 26774 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

533303 vizite | 2772 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433234 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003761 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671789 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662213 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580268 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.