SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei
Sursa de Sănătate logo
Sarcina

533399 vizite

25-11-2015

2774 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

Sarcina este unul dintre cele mai emoţionante, impresionante şi fericite momente din viaţa viitoarei mămici. A creşte în interiorul său o nouă viaţă, a da naştere unui copil reprezintă nu numai o continuitate naturală şi firească a vieţii şi evoluţiei speciei, ci şi un cocktail de emoţii şi transformări unice. De aceea, dincolo de transformările fizice ale gravidei, sarcina presupune şi transformări hormonale, psihice şi emoţionale.

Pentru viitorii părinţi nerăbdători şi curioşi vom prezenta în continuare evoluţia sarcinii pe săptămâni, atât în ceea ce priveşte transformările gravidei, dar mai ales dezvoltarea şi evoluţia fătului.

TRIMESTRUL I DE SARCINĂ

Primul trimestru de sarcină se calculează de la momentul ultimei ovulaţii până la finalul săptămânii 12 de sarcină. Pentru multe mămici, mai ales pentru acelea care se află la prima experienţă maternă, trimestrul I de sarcină poate părea cel mai important, emoţionat şi dificil deopotrivă. Este perioada în care află vestea ce mare, în care în sufletul ei încolţeşte sentimentul matern, gândul că va fi mamă.

De asemenea, primul trimestru de sarcină din această adevarată călătorie prin săptămânile de sarcină este extrem de important pentru felul în care se dezvoltă mica fiinţă care a prins viaţă în burtica mamei. Este foarte important, mai ales pentru cele care vor deveni mame pentru prima dată, să ştie la ce să se aştepte, ce provocări şi greutăţi se ivesc pe lungul drum al sarcinii.

Săptămâna 1 ...............Săptămâna 7

Săptămâna 2................Săptămâna 8

Săptămâna 3...............Săptămâna 9

Săptămâna 4.............. Săptămâna 10

Săptămâna 5.............. Săptămâna 11

Săptămâna 6............. Săptămâna 12

Săptămâna 13

TRIMESTRUL II DE SARCINĂ

Această perioadă este cunoscută şi sub numele de trimestrul de miere, datorită experienţelor şi transformărilor uluitoare prin care vor trece atât mama cât şi copilul. Trimestrul al doilea de sarcină începe din saptămâna 14 şi este calculat până în săptămâna 27.

Cele şapte săptămâni sunt cele mai frumoase, relaxante şi cu emoţionate. Poţi spune deja adio semnelor supărătoare ale sarcinii, cum ar fi greaţa, oboseala, anxietatea sau toanele, iar în locul lor se reinstalează buna dispoziţie şi, mai ales, pofta nebună de sex (datorită libidoului extrem de crescut).

De asemenea, este perioada în care afli şi cum vei decora camera bebeluşului, în roz sau în albastru.

Săptămâna 14............... Săptămâna 21

Săptămâna 15............... Săptămâna 22

Săptămâna 16............... Săptămâna 23

Săptămâna 17............... Săptămâna 24

Săptămâna 18............... Săptămâna 25

Săptămâna 19............... Săptămâna 26

Săptămâna 20............... Săptămâna 27

TRIMESTRUL III DE SARCINĂ

Este ultima etapă a emoţionantei călătorii spre destinaţia finală: a fi mamă. Dacă trimestrul II a fost unul relaxant, plăcut, să ştii că în această perioadă lucrurile se vor schimba. Odată cu aproprierea termenului, devii tot mai agitată şi grijile şi teama încep să te copleşească.

Emoţiile marii întâlniri cresc cu fiecare săptămână. Dacă ai o sarcină cu probleme, cu risc de avort, cu fiecare săptămână care trece devii tot mai liniştită. Bebeluşul este suficient de paternic pentru a face faţă unei naşteri premature, chiar dacă la început va avea nevoie de îngrijiri şi sprijin medical de specialitate, mai ales pentru a respira.

CITEŞTE ŞI: Naşterea prin cezariană, o alegere personală sau o necesitate?

Pentru gravidă fiecare zi devine tot mai obositoare şi chinuitoare. Ai luat deja câteva kilograme în greutate, însă adevărata creştere abia acum începe. Burtica ţi se va umfla ca un balon, gleznele şi ele se vor umfla iar varicele vor deveni supărătoare. Sânii deja măriţi vor lua şi mai mult în dimensioni însă vor deveni tot mai grei deoarece vor începe să producă lapte/colostru.

De asemenea, la începutul trimestrului III de sarcină vei merge la un control medical amănunţit. În cadrul acestei vizite, se va avea în vedere:

Săptămâna 28

Săptămâna 29

Săptămâna 30

Săptămâna 31

Săptămâna 32

Săptămâna 33

Săptămâna 34

Săptămâna 35

Săptămâna 36

Săptămâna 37

Săptămâna 38

Săptămâna 39

Săptămâna 40

Taguri articol: sarcina bebe

Comentează aici

2566 comentarii

26 octombrie 2025
ninyzpredo
Купить бетон в Лобне по низкой цене с доставкой

Ищете бетон в Лобне? Посетите сайт Русь Строй https://rus-stroy.net/ и вы сможете купить бетон в по низкой цене с доставкой от производителя. Мы осуществляем круглосуточная доставку собственным автопарком бетономешалок. Посмотрите на сайте наш ассортимент и стоимость продукции. Полный контроль качества и соблюдение стандартов.

26 octombrie 2025
Roberthof
Промокод 1xBet 2026 — Получите до 32 500 RUB на Депозит

Если вы хотите найти информацию о бонусах при регистрации, прочитайте наши рекомендации о видах вознаграждений; в одном из разделов статьи естественно упомянут промокод при регистрации 1хбет новый для получения приветственного бонуса. Мы объясняем, как указывать данные при регистрации и какие условия нужно выполнить для отыгрыша.

26 octombrie 2025
gipowysor
Производство спортивного инвентаря в России

Фабрика VERESK превращает дворы и дома в пространства активного детства: шведские стенки, уличные комплексы со скалодромами, «качели-гнездо» и маты — всё продумано инженерами и проверено временем. Современное производство в Курске, быстрая отгрузка по России и индивидуальные решения по ротационному формованию делают выбор очевидным. Загляните на https://rdk.ru/ — в каталоге «хиты продаж» и новинки с усиленными горками Roto Mold. Безопасность, прочность и вдохновляющий дизайн здесь идут рука об руку.

26 octombrie 2025
bucyzgVange
Финские краски Текнос в Москве

TeknoTrend — официальный поставщик финских материалов TEKNOS для защиты древесины и фасадов. У нас Teknos Nordica Eko, Aqua Primer, Aquatop, герметики и антисептики для промышленных и частных проектов. Поможем подобрать систему, вышлем техкарты, организуем опт и доставку по РФ. Цены, наличие и консультации смотрите на https://teknotrend.ru — заказывайте краски и лаки TEKNOS с гарантией качества и поддержкой технологов. Контакты: +7 (915) 024 33 88.

26 octombrie 2025
ManuelCevip
MichaelPen MichaelPen

Привет всем бандиты? как дела у вас? купить скорость, кокаин, мефедрон, гашиш хотел бы взять пару грамм на пробу, Амки, как это осуществить, уважаемый селлер подскажите пожалуйста

26 octombrie 2025
ManuelCevip
MichaelPen MichaelPen

Какие пробы братишка, ты о чем вообще? Покупай и пробуй купить скорость, кокаин, мефедрон, гашиш один из фаворитов в рц!

26 octombrie 2025
jiwojibes
Складская техника

Tisel Technics — официальный дистрибьютор складской техники с одним из самых широких каталогов: от ручных и самоходных тележек до ричтраков, электрических и дизельных погрузчиков. 197 моделей, тест-драйв на вашем складе, аренда и лизинг, подбор запчастей и сервис в 53 сертифицированных центрах по России. Узнайте детали, акции и условия гарантии на https://tiseltechnics.ru/ Действуют расширенная гарантия до 4 лет и видеодемонстрации техники прямо со склада для быстрого выбора.

26 octombrie 2025
ManuelCevip
MichaelPen MichaelPen

пт всем.скоростя здесь имеются? купить скорость, кокаин, мефедрон, гашиш Мы уже давно не делаем отправки, я не знаю за какую посылку вы говорите.

26 octombrie 2025
ManuelCevip
MichaelPen MichaelPen

хотели бы услышать отзывы о Ск муке купить кокаин, меф, бошки через телеграмм небольгой репортаж отписать о ск.

26 octombrie 2025
ManuelCevip
MichaelPen MichaelPen

магазин работает ровно, заказ пришел за пару дней, качество порадовало) купить скорость, кокаин, мефедрон, гашиш На чем готовить????????

1...585960...257

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662216 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

143569 vizite | 26830 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

533399 vizite | 2774 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433248 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003769 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671790 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662216 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580281 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.