SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei
Sursa de Sănătate logo
Sarcina

533490 vizite

25-11-2015

2776 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

Sarcina este unul dintre cele mai emoţionante, impresionante şi fericite momente din viaţa viitoarei mămici. A creşte în interiorul său o nouă viaţă, a da naştere unui copil reprezintă nu numai o continuitate naturală şi firească a vieţii şi evoluţiei speciei, ci şi un cocktail de emoţii şi transformări unice. De aceea, dincolo de transformările fizice ale gravidei, sarcina presupune şi transformări hormonale, psihice şi emoţionale.

Pentru viitorii părinţi nerăbdători şi curioşi vom prezenta în continuare evoluţia sarcinii pe săptămâni, atât în ceea ce priveşte transformările gravidei, dar mai ales dezvoltarea şi evoluţia fătului.

TRIMESTRUL I DE SARCINĂ

Primul trimestru de sarcină se calculează de la momentul ultimei ovulaţii până la finalul săptămânii 12 de sarcină. Pentru multe mămici, mai ales pentru acelea care se află la prima experienţă maternă, trimestrul I de sarcină poate părea cel mai important, emoţionat şi dificil deopotrivă. Este perioada în care află vestea ce mare, în care în sufletul ei încolţeşte sentimentul matern, gândul că va fi mamă.

De asemenea, primul trimestru de sarcină din această adevarată călătorie prin săptămânile de sarcină este extrem de important pentru felul în care se dezvoltă mica fiinţă care a prins viaţă în burtica mamei. Este foarte important, mai ales pentru cele care vor deveni mame pentru prima dată, să ştie la ce să se aştepte, ce provocări şi greutăţi se ivesc pe lungul drum al sarcinii.

Săptămâna 1 ...............Săptămâna 7

Săptămâna 2................Săptămâna 8

Săptămâna 3...............Săptămâna 9

Săptămâna 4.............. Săptămâna 10

Săptămâna 5.............. Săptămâna 11

Săptămâna 6............. Săptămâna 12

Săptămâna 13

TRIMESTRUL II DE SARCINĂ

Această perioadă este cunoscută şi sub numele de trimestrul de miere, datorită experienţelor şi transformărilor uluitoare prin care vor trece atât mama cât şi copilul. Trimestrul al doilea de sarcină începe din saptămâna 14 şi este calculat până în săptămâna 27.

Cele şapte săptămâni sunt cele mai frumoase, relaxante şi cu emoţionate. Poţi spune deja adio semnelor supărătoare ale sarcinii, cum ar fi greaţa, oboseala, anxietatea sau toanele, iar în locul lor se reinstalează buna dispoziţie şi, mai ales, pofta nebună de sex (datorită libidoului extrem de crescut).

De asemenea, este perioada în care afli şi cum vei decora camera bebeluşului, în roz sau în albastru.

Săptămâna 14............... Săptămâna 21

Săptămâna 15............... Săptămâna 22

Săptămâna 16............... Săptămâna 23

Săptămâna 17............... Săptămâna 24

Săptămâna 18............... Săptămâna 25

Săptămâna 19............... Săptămâna 26

Săptămâna 20............... Săptămâna 27

TRIMESTRUL III DE SARCINĂ

Este ultima etapă a emoţionantei călătorii spre destinaţia finală: a fi mamă. Dacă trimestrul II a fost unul relaxant, plăcut, să ştii că în această perioadă lucrurile se vor schimba. Odată cu aproprierea termenului, devii tot mai agitată şi grijile şi teama încep să te copleşească.

Emoţiile marii întâlniri cresc cu fiecare săptămână. Dacă ai o sarcină cu probleme, cu risc de avort, cu fiecare săptămână care trece devii tot mai liniştită. Bebeluşul este suficient de paternic pentru a face faţă unei naşteri premature, chiar dacă la început va avea nevoie de îngrijiri şi sprijin medical de specialitate, mai ales pentru a respira.

CITEŞTE ŞI: Naşterea prin cezariană, o alegere personală sau o necesitate?

Pentru gravidă fiecare zi devine tot mai obositoare şi chinuitoare. Ai luat deja câteva kilograme în greutate, însă adevărata creştere abia acum începe. Burtica ţi se va umfla ca un balon, gleznele şi ele se vor umfla iar varicele vor deveni supărătoare. Sânii deja măriţi vor lua şi mai mult în dimensioni însă vor deveni tot mai grei deoarece vor începe să producă lapte/colostru.

De asemenea, la începutul trimestrului III de sarcină vei merge la un control medical amănunţit. În cadrul acestei vizite, se va avea în vedere:

Săptămâna 28

Săptămâna 29

Săptămâna 30

Săptămâna 31

Săptămâna 32

Săptămâna 33

Săptămâna 34

Săptămâna 35

Săptămâna 36

Săptămâna 37

Săptămâna 38

Săptămâna 39

Săptămâna 40

Taguri articol: sarcina bebe

Comentează aici

2568 comentarii

17 octombrie 2025
Cameronmek
Рекомендую

https://plisio.net/id/blog/bing-image-creator-ai

17 octombrie 2025
BrentFaund
BrentFaund

Johnny Sins

17 octombrie 2025
jiwojibes
Складская техника

Tisel Technics — официальный поставщик складской техники с большим ассортиментом: тележки, штабелёры, ричтраки, электропогрузчики и дизельные модели. В наличии 197 моделей, доступен выездной тест-драйв, аренда и лизинг, подбор запчастей и обслуживание в 53 сервисных центрах. Узнайте детали, акции и условия гарантии на https://tiseltechnics.ru Компания предлагает расширенную гарантию до 4 лет и демонстрации по видеосвязи со склада.

17 octombrie 2025
jukyveNex
Типография BearPrint в Москве

BearPrint — типография полного цикла в Москве: цифровая и офсетная печать визиток, листовок, буклетов, каталогов, этикеток и упаковочных шуберов, плюс широкоформат и постпечатная обработка. Команда подключается от дизайна до сборки тиража, работает срочно и аккуратно, с доставкой по городу. Посмотрите услуги и контакты на https://bearprint.pro/ — там же форма «Свяжитесь со мной», WhatsApp и Telegram. Чёткое качество, понятные сроки и цены ниже рынка на сопоставимом уровне.

17 octombrie 2025
Thomashoacy
MichaelPen MichaelPen

https://telegra.ph/Benzogenerator-kupit-v-cherepovce-10-11

17 octombrie 2025
cylovAlicy
Корзина хризантем купить в Москве

Хризантемы в корзине — выбор для тех, кто ценит долговечность и свежий, лучистый образ. Пушистые шаровидные, ромашковые или кустовые хризантемы отлично сочетаются между собой и с зеленью, создавая воздушный объём. В «Флорион» представлены светлые, яркие и смешанные палитры с фото и актуальными ценами. Загляните на https://www.florion.ru/catalog/korzina-hrizantem — оформите заказ онлайн и получите доставку по Москве в удобное время. Безупречная сборка и устойчивый оазис — по умолчанию.

17 octombrie 2025
vonajQuery
Каркасные дома под ключ

Ищете каркасные дома под ключ недорого в Москве и области? Посетите сайт UnitDom https://unitdom.com и вы сможете заказать или купить готовый проект, а также построить дом с индивидуальной планировкой. Посмотрите на сайте какие дома сейчас в продаже, а также ознакомьтесь с информацией о компании, которая является надежной строительной компанией, работающая в нескольких регионах.

17 octombrie 2025
Thomashoacy
MichaelPen MichaelPen

https://telegra.ph/Benzogenerator-kupit-v-krasnoyarske-10-12-2

17 octombrie 2025
Thomashoacy
MichaelPen MichaelPen

https://telegra.ph/Kupit-pricel-opticheskij-vest-hanter-10-14

17 octombrie 2025
xotipseaks
Secrets of Paradise Merge Game

Looking for secrets of paradise merge game? Open the Secrets of Paradise Merge Game page on the App Store: apps.apple.com/app/id6743236882 — read the description and don’t forget to install it on your mobile device. This is an story-driven puzzle adventure in the merging genre. The game is free-to-play: downloading any content or joining any in-game activities is free. Come along for the adventure!

1...808182...257

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662219 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

144107 vizite | 26900 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

533490 vizite | 2776 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433253 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003785 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671790 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662219 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580297 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.