SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei
Sursa de Sănătate logo
Sarcina

533557 vizite

25-11-2015

2776 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

Sarcina este unul dintre cele mai emoţionante, impresionante şi fericite momente din viaţa viitoarei mămici. A creşte în interiorul său o nouă viaţă, a da naştere unui copil reprezintă nu numai o continuitate naturală şi firească a vieţii şi evoluţiei speciei, ci şi un cocktail de emoţii şi transformări unice. De aceea, dincolo de transformările fizice ale gravidei, sarcina presupune şi transformări hormonale, psihice şi emoţionale.

Pentru viitorii părinţi nerăbdători şi curioşi vom prezenta în continuare evoluţia sarcinii pe săptămâni, atât în ceea ce priveşte transformările gravidei, dar mai ales dezvoltarea şi evoluţia fătului.

TRIMESTRUL I DE SARCINĂ

Primul trimestru de sarcină se calculează de la momentul ultimei ovulaţii până la finalul săptămânii 12 de sarcină. Pentru multe mămici, mai ales pentru acelea care se află la prima experienţă maternă, trimestrul I de sarcină poate părea cel mai important, emoţionat şi dificil deopotrivă. Este perioada în care află vestea ce mare, în care în sufletul ei încolţeşte sentimentul matern, gândul că va fi mamă.

De asemenea, primul trimestru de sarcină din această adevarată călătorie prin săptămânile de sarcină este extrem de important pentru felul în care se dezvoltă mica fiinţă care a prins viaţă în burtica mamei. Este foarte important, mai ales pentru cele care vor deveni mame pentru prima dată, să ştie la ce să se aştepte, ce provocări şi greutăţi se ivesc pe lungul drum al sarcinii.

Săptămâna 1 ...............Săptămâna 7

Săptămâna 2................Săptămâna 8

Săptămâna 3...............Săptămâna 9

Săptămâna 4.............. Săptămâna 10

Săptămâna 5.............. Săptămâna 11

Săptămâna 6............. Săptămâna 12

Săptămâna 13

TRIMESTRUL II DE SARCINĂ

Această perioadă este cunoscută şi sub numele de trimestrul de miere, datorită experienţelor şi transformărilor uluitoare prin care vor trece atât mama cât şi copilul. Trimestrul al doilea de sarcină începe din saptămâna 14 şi este calculat până în săptămâna 27.

Cele şapte săptămâni sunt cele mai frumoase, relaxante şi cu emoţionate. Poţi spune deja adio semnelor supărătoare ale sarcinii, cum ar fi greaţa, oboseala, anxietatea sau toanele, iar în locul lor se reinstalează buna dispoziţie şi, mai ales, pofta nebună de sex (datorită libidoului extrem de crescut).

De asemenea, este perioada în care afli şi cum vei decora camera bebeluşului, în roz sau în albastru.

Săptămâna 14............... Săptămâna 21

Săptămâna 15............... Săptămâna 22

Săptămâna 16............... Săptămâna 23

Săptămâna 17............... Săptămâna 24

Săptămâna 18............... Săptămâna 25

Săptămâna 19............... Săptămâna 26

Săptămâna 20............... Săptămâna 27

TRIMESTRUL III DE SARCINĂ

Este ultima etapă a emoţionantei călătorii spre destinaţia finală: a fi mamă. Dacă trimestrul II a fost unul relaxant, plăcut, să ştii că în această perioadă lucrurile se vor schimba. Odată cu aproprierea termenului, devii tot mai agitată şi grijile şi teama încep să te copleşească.

Emoţiile marii întâlniri cresc cu fiecare săptămână. Dacă ai o sarcină cu probleme, cu risc de avort, cu fiecare săptămână care trece devii tot mai liniştită. Bebeluşul este suficient de paternic pentru a face faţă unei naşteri premature, chiar dacă la început va avea nevoie de îngrijiri şi sprijin medical de specialitate, mai ales pentru a respira.

CITEŞTE ŞI: Naşterea prin cezariană, o alegere personală sau o necesitate?

Pentru gravidă fiecare zi devine tot mai obositoare şi chinuitoare. Ai luat deja câteva kilograme în greutate, însă adevărata creştere abia acum începe. Burtica ţi se va umfla ca un balon, gleznele şi ele se vor umfla iar varicele vor deveni supărătoare. Sânii deja măriţi vor lua şi mai mult în dimensioni însă vor deveni tot mai grei deoarece vor începe să producă lapte/colostru.

De asemenea, la începutul trimestrului III de sarcină vei merge la un control medical amănunţit. În cadrul acestei vizite, se va avea în vedere:

Săptămâna 28

Săptămâna 29

Săptămâna 30

Săptămâna 31

Săptămâna 32

Săptămâna 33

Săptămâna 34

Săptămâna 35

Săptămâna 36

Săptămâna 37

Săptămâna 38

Săptămâna 39

Săptămâna 40

Taguri articol: sarcina bebe

Comentează aici

2568 comentarii

6 octombrie 2025
Anthonyskymn
1xBet Промокод на Сегодня 2025 - Бонус 32500 руб

Бонус код 1xBet на сегодня открывает возможность получить пользователям стартовый подарок эквивалентный 100% максимум 130 долларов. Чтобы активировать акцию, необходимо пройти регистрацию в букмекерской конторе, сделать первый взнос и активировать предложение. После этого подарок будет добавлен на баланс. Вводя бонусный код, можно удвоить сумму на старте. Однако, чтобы получить выигрыш, нужно соблюдать регламент бонусной программы, аналогичные стандартным правилам. Подробнее смотрите здесь - https://turbokom.ru/import/pages/promokod_283.html На нашем сайте доступен уникальный бонусный код, который откроет больше возможностей при игре на сайте 1xBet. Для того чтобы получить бонус, достаточно пройти регистрацию и активировать учетную запись. После этого вы получите подарок при пополнении счета. Дополнительно воспользоваться партнерскими программами, чтобы заработать дополнительные подарки.

6 octombrie 2025
Richardgax
Кракен даркнет

Велосипеды с большими колёсами для бездорожья кракен ссылка kraken kraken маркетплейс зеркало кракен ссылка кракен даркнет

6 octombrie 2025
nokurdFup
Скачать игры через торрент

Torentino.org — каталог игр для PS и ПК с удобной навигацией по жанрам: от спортивных и гонок до хорроров и RPG, с подборками «все части» и свежими релизами. В процессе выбора удобно перейти на http://torentino.org/ — там видны обновления по датам, рейтинги, комментарии и метки репаков от известных групп. Сайт структурирован так, чтобы быстро находить нужное: фильтры, год релиза, серии и платформы. Это экономит время и помогает собрать библиотеку игр по вкусу — от ретро-хитов до новых тайтлов.

6 octombrie 2025
hutajlorero
Сборные модели из бумаги и картона

Only-Paper — это магазин, где бумага становится инструментом для идей: дизайнерские и офисные бумаги, картон, упаковка, расходники для печати, лезвия и клей — всё, чтобы макеты превращались в впечатляющие проекты. Удобный каталог, фильтры по плотности и формату, консультации и быстрая отгрузка — экономят время студий и типографий. Откройте ассортимент на https://only-paper.ru — сравните параметры, добавьте в корзину и доверьте деталям текстуру, от которой ваш бренд будет звучать убедительнее на витрине и в портфолио.

6 octombrie 2025
pilehaBup
Информационное агентство

Vgolos — независимое информагентство, где оперативность сочетается с редакционными стандартами: новости экономики, технологий, здоровья и расследования подаются ясно и проверенно. Публикации отмечены датами, есть рубрикатор и поиск, удобная пагинация архивов. В середине дня удобно заглянуть на https://vgolos.org/ и быстро наверстать ключевую повестку, не теряясь в шуме соцсетей: фактаж, мнения экспертов, ссылки на источники и понятная навигация создают ощущение опоры в информационном потоке.

6 octombrie 2025
hyfaqamnus
Расходные материалы для печати

Расходные материалы для печати по выгодным ценам вы можете купить у нас на сайте https://adisprint.ru/ - ознакомьтесь с нашим существенным ассортиментом по выгодной стоимости с доставкой по России. Большой каталог даст вам возможность купить все необходимое в одном месте. У нас картриджи, тонеры, чернила, фотобарабаны, ролики, клининговые комплекты и очень многое другое для удовлетворения ваших потребностей.

6 octombrie 2025
kefybmam
Платформа для геомаркетинга

GeoIntellect помогает ритейлу, девелоперам и банкам принимать точные территориальные решения на основе геоаналитики: оценка трафика и потенциального спроса, конкурентное окружение, профилирование аудитории, тепловые карты и модели выручки для выбора локаций. Платформа объединяет большие данные с понятными дашбордами, ускоряя пилоты и снижая риски запуска точек. В середине исследования рынка загляните на https://geointellect.com — команды получают валидацию гипотез, сценарное планирование и прозрачные метрики эффективности, чтобы инвестировать в места, где данные и интуиция сходятся.

6 octombrie 2025
xabownJaike
Оборудование для очистки прудов

«ПрофПруд» в Мытищах — магазин «всё для водоема» с акцентом на надежные бренды Германии, Нидерландов, Дании, США и России и собственное производство пластиковых и стеклопластиковых чаш. Здесь подберут пленку ПВХ, бутилкаучук, насосы, фильтры, скиммеры, подсветку, биопрепараты и корм, помогут с проектом и шеф-монтажом. Удобно начать с каталога на https://profprud.ru — есть схема создания пруда, статьи, видео и консультации, гарантия до 10 лет, доставка по РФ и бесплатная по Москве и МО при крупном заказе: так ваш водоем станет тихой гаванью без лишних хлопот.

6 octombrie 2025
hawyrDen
Виртуальные лабораторные работы по физике

Efizika.ru предлагает более 200 виртуальных лабораторных и демонстрационных работ по всем разделам физики — от механики до квантовой, с интерактивными моделями в реальном времени и курсами для 7–11 классов. На https://efizika.ru есть задания для подготовки к олимпиадам, методические описания, новостной раздел с обновлениями конкретных работ (например, по определению g и КПД трансформатора), а также русско-английский интерфейс. Сайт создан кандидатом физико-математических наук, что видно по аккуратной методике, расчетным модулям и четкой структуре курсов. Отличный инструмент для дистанционного практикума.

6 octombrie 2025
yigoyfeN
Merchant account

Looking for merchant services? Visit sharpay.net and see the innovative solutions we offer as a leading fintech platform, namely modern financial services to individuals and businesses. We provide global reach, security at every moment, and comprehensive capabilities. Learn about all our advantages on the site.

1...949596...257

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662223 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

144410 vizite | 26957 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

533557 vizite | 2776 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433260 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003792 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671791 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662223 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580299 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.