18 Octombrie 2016
1756 accesări
0 comentarii

Netratarea corespunzătoare a bolilor copilăriei îşi poate pune amprenta asupra întregii existenţe a adulţilor, mai ales că unele dintre ele afectează grav sistemul nervos. Ca urmare, bolile eruptive ale copilăriei, care se caracterizează printr-o serie de leziuni tegumentare asociate febrei de debut a bolii, sunt combătute în prezent prin vaccinare.

De foarte multe ori, părinţii ar vrea să-şi vindece micuţii cu medicamente, dar cea mai bună soluţie este vaccinarea copiilor, întrucât bolile se pot complica şi pot lăsa sechele permanente sau pot duce chiar la deces.

Unele dintre ele afectează sistemul nervos central (cum este cazul pojarului sau a rujeolei), provocând infecţii serioase şi deces. Mai mult decât atât, la copiii supravieţuitori, urmările sunt grave: encefalopatie (afectarea ţesutului nobil al creierului) cu deficit cognitiv care nu se poate recupera (adică dintr-un copil inteligent devine un copil cu intelect afectat, care nu se va dezvolta corespunzător vârstei, riscând să devină inclusiv un adult asistat social).

Alte boli ale copilăriei produc o afectare a sistemului nervos periferic, cum este poliomielita, cel mai evident fiind că membrul afectat rămâne subdezvoltat, mai scurt şi mai subţire, provocând şchiopătarea. Copilul va suferi pentru imaginea sa, dar nici nu se va putea juca sau va fi restricţionat în alegerea unei profesii mai departe.

Dacă rujeola provoacă pneumonii severe, oreionul afectează pancreasul şi aparatul reproducător.

„Toate bolile pot da complicaţii, tocmai de aceea se şi recomandă vaccinurile. Spre exemplu, hepatita virală B poate da hepatită cronică, ciroză sau neoplasm. Rujeola, pojarul pot da panencefalită sclerozantă, rubeolă la gravide şi malformaţii ale fătului. Cert este că aproape toate pot da complicaţii pulmonare”, ne-a declarat dr. Veronica Chiorniţă.

Aceasta a precizat că vaccinarea contribuie la extinderea focarelor sau scade foarte mult posibilitatea de infectare.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU