26 Octombrie 2015
2097 accesări
1 comentariu

Fiind principala modalitate de a dovedi calitatea de asigurat în sistemul medical, cardul de sănătate trebuie prezentat de pacient de fiecare dată când acesta merge la medic sau la farmacie pentru eliberarea unei reţete. Persoanele care refuză folosirea acestuia din motive religioase sau de conştiinţa pot solicita eliberarea unei adeverinţe de asigurat cu o valabilitate de trei luni, potrivit reprezentanţilor CJAS Constanţa.

„Aceste persoane pot obţine adeverinţa după ce depun o cerere la casa de sănătate în a cărei evidenta se află. Cererea pentru prima solicitare de eliberare a adeverinţei va trebui să fie însoţită de cardul de sănătate, dacă asiguraţii l-au primit.

În situaţia în care cardul naţional a fost returnat casei de asigurări de sănătate anterior depunerii cererii de eliberare a adeverinţei de asigurat cu o valabilitate de trei luni, asiguratul va face menţiunea acestui fapt în declaraţia pe propria răspundere”, a precizat Aurelia Rădoi, purtătorul de cuvânt al CJAS Constanţa.

Atenţie! Persoanele care refuza cardul de sănătate pot solicita în orice moment eliberarea acestuia, în baza unei cereri scrise.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

1 comentariu

30 noiembrie 2015
ruslan
Castiga bani pe internet

Castiga bani pe internet! Cel mai avansat curs care te invata online si GRATUIT cum sa castigi bani! Castiga bani pe internet si bucura-te de o viata prospera! Cursul dureaza cateva zile si este foarte clar si simplu de inteles. Castiga bani pe internet! Cand vrei cu seriozitate cursul, cere informatii la adresa de email: [email protected]

Articol publicat de Andreea Năstase