04 Mai 2016
2119 accesări
0 comentarii

Spitalul privat Isis organizează duminică, 29 mai, ora 10, în parcarea Aqua Magic, „Maratonul sănătăţii”. Evenimentul are ca scop promovarea unei vieţi active şi sănătoase, înlăturarea sedentarismului şi prevenirea obezităţii, mai ales în rândul copiilor. Maratonul se adresează în primul rând copiilor pentru a-i stimula şi pentru a-i antrena într-un mod sănătos de joacă. Pe de altă parte, este un bun prilej pentru părinţi să petreacă timp alături de copii şi să le dea o lecţie cu privire la o viaţă activă. Cursa se va desfăşura pe o distanţă de 2 km.

„Maratonul sănătăţii este o activitate sportivă care încurajează mişcarea în rândul copiilor, tinerilor şi adulţilor. Se află la prima ediţie, dar ne dorim să devină tradiţie şi să schimbe obiceiul de viaţă al persoanelor sedentare, stimulându-i pe cei mici să se joace altfel. Pentru cei mari, este un prilej de a ne deconecta de rutină şi de a descoperi că un stil de viaţă activ este benefic pentru întreg organismul”, a declarat Andreea Hahui, reprezentant Spitalul privat Isis.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU