01 Martie 2022
981 accesări
0 comentarii

Deseori, atunci când vrem să ne cumpărăm o cremă hidratantă ajungem în situaţia în care nu ştim ce să alegem din cauza zecilor de produse de diferite mărci şi pentru diverse tipuri de ten. Există creme hidratante pentru ten, corp, loţiuni sau unguente pentru pielea uscată, sensibilă, deschisă sau închisă la culoare.

Pentru a alege tipul potrivit de cremă hidratantă pentru pielea noastră trebuie să ţinem cont de câteva sfaturi. Prin urmare, fiecare dermatolog recomandă ca crema hidratantă să conţină factor de protecţie solară de cel puţin 15, iar pentru faţă, nu mai scăzut de 30 protecţie UV. De asemenea, loţiunile cu antioxidanţi cum ar fi ceaiul verde, muşeţelul, rodia sau extractul de lemn dulce, contribuie la menţinerea proaspătă şi sănătoasă a oricărui tip de ten. Pentru persoanele cu pielea uscată se recomandă o cremă puternic hidratantă care conţine acid hialuronic, iar pentru pielea sensibilă este bine să folosim o cremă hipoalergenică, fără parfum şi care să conţină mai puţin de 10 ingrediente.

În schimb, specialiştii ne sfătuiesc să evităm cremele care conţin ingrediente inutile şi potenţial iritante cum ar fi coloranţii şi parfumurile. Agenţii antibacterieni pot priva pielea de uleiurile sale esenţiale. Cei care au mâncărimi ale pielii trebuie să limiteze utilizarea de creme cu steroizi sau unguent la una sau două săptămâni, deoarece riscă să aibă şi mai multe probleme dermatologice. De asemenea, pentru prevenirea acneei ar trebui să ocolim lanolina, uleiul mineral, ceara sau untul de shea.

Taguri articol: frumusete deshidratare hidratarea crema

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea PERHAIŢĂ