05 Ianuarie 2017
4103 accesări
0 comentarii

Când copilul face febră, foarte mulţi părinţi sunt cuprinşi de o stare de panică şi nu mai reacţionează în consecinţă, aşa că, până să ajungă la un specialist, aceştia se rezumă la metode, majoritatea non medicale, pentru a scădea temperatura celui mic.

Printre sfaturile primite de la bunici, se numără şi înfăşurarea copilului în cât mai multe pături, pentru a transpira, deoarece se presupune că aşa îi scade temperatura şi răceala se vindecă mai repede. Medicii specialişti spun că acest obicei nu este indicat, pentru că, pe lângă faptul că febra deshidratează copilul, şi transpiraţia excesivă contribuie la deshidratare.

Iată ce spun specialiştii Centrului medical Iowemed, cu privire la acest aspect: „Deşi transpiraţia ajută la reglarea temperaturii prin evaporare, trebuie evitată apariţia deshidratării sau forţarea ei, deoarece se poate ajunge la deshidratarea severă a copilului şi la alte complicaţii.

Este important să se identifice cauza care a dus la apariţia febrei, precum şi tratarea acesteia, deoarece pot fi şi cauze neinfecţioase de febră. Cel mai bine este să se consulte un medic, pentru sfaturi de specialitate”.

Taguri articol: stiri medicale deshidratare copilul febra temperatura medic

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU