19 Iulie 2013
1763 accesări
95 comentarii

dieta(1)

dieta(1)

Înfometarea sau restricţia calorică severă îşi păstrează încă popularitatea în rândul persoanelor care vor să piardă în greutate.
În special tinerii, sub influenţa mirajului siluetei dobândite rapid, optează pentru diete foarte restrictive. Atenţie însă! Pe lângă faptul că există riscul carenţelor de vitamine şi minerale, înfometarea duce la efectul yo-yo. Află de ce înfometarea nu te poate ajuta să slăbeşti sănătos şi cum îţi afectează organismul! O persoană care recurge la restricţie calorică (sub 800 calorii/zi) are falsa impresie că organismul, dacă nu va mai primi hrană, va recurge la rezervele de grăsime şi le va consuma pe acestea în loc. În- tr-adevăr, acest lucru se întâmplă, dar numai în primele două zile. Apoi organismul trage un semnal de alarmă! Conştient că nu mai primeşte hrană, va reduce pierderea de calorii drastic, prin încetinirea ratei metabolice. Astfel, indiferent de hrana pe care o primeşte, cât de puţină, îi va lua un timp mult mai îndelungat să o consume. De asemenea, aceasta va fi şi stocată, deoarece organismul încearcă să îşi refacă depozitele de grăsime pentru perioada următoare. Muşchii, primii afectaţi Când este lipsit de glucoză, principala sursă de energie, corpul începe să folosească depozitele de glicogen din ficat. Acestea îi ajung până la 12 ore, după care va începe să se hrănească cu sine însuşi, folosind glicogenul stocat în muşchi. Pierderea de masă musculară este principalul efect negativ al adoptării înfometării drept metodă de slăbit din cauză că, aşa cum ştim, muşchii sunt singurii care ne pot ajuta să slăbim sănătos, fiind un „motor” care sus-ţine arderile grăsimilor. Mai mult, muşchii sunt alcătuiţi în proporţie de 70% din apă. Atunci când există o restricţie calorică severă, prin faptul că se foloseşte glicogenul muscular, există şi o pierdere mare de apă. Aşa că, în loc să se ardă grăsimea, se pierde masa musculară şi multă apă, care va fi rapid absorbită înapoi când ne hidratăm. Efectele secundare ale înfometării Inaniţia, adică suma efectelor pe care le produce restricţia calorică se-veră constă în atrofierea muşchilor, constipaţie, insomnie, senzaţie de slăbiciune, iritabilitate şi scăderea concentraţiei de hormoni sexuali, ceea ce poate opri menstruaţia în cazul fe-meilor. Pe lângă acestea, deficitul de vitamine şi minerale este des întâl-nită: carenţa de vitamina B1 (tiamina) produce boala Beri-Beri, carenţa de vitamina B3 (niacina) produce Pelagra, carenţa de vitamina C produce scor-butul, iar carenţa de fier produce ane-mia. (sursa:www.slabsaugras.ro)

Taguri articol: dieta si nutritie infometare stil de viata

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

54 comentarii

vineri, 13 martie
Zgbauz
Plrpjz xgczhv

FanDuel Casino is America's #1 online casino, delivering unhesitating thrills with fuel fortune , upper-class slots like Huff N' Huff, and actual retailer action truthful at your fingertips. Brand-new players get 500 Largesse Spins supplementary $40 in Casino Compensation decent for depositing $10—bonus up to $1,000 disown on first-day reticle losses. Line all Thrillionaires: accompany at present, butter up your way, and drive every interest into epic wins!

marti, 10 martie
Yaypez
Mbzwmq ftazva

Solder together the millions enchanting strapping on fan maxxwins – the #1 tangible coins casino app in America. Respite c start your $1000 WITH IT AGAIN hand-out and turn every spin, hand and somersault into bona fide readies rewards. Irresponsibly payouts, gigantic jackpots, and continuous activity – download FanDuel Casino again and start playing like a pro today!

luni, 9 martie
Itgokz
Exhgzu gypjsn

Achetez vos traitements en toute discretion depuis chez vous. Nous emballons vos colis de maniere neutre pour preserver votre vie privee. Toute une gamme de produits de sante intime et de bien-etre disponible. Parce que la pudeur est aussi importante que la sante.careconnectclinic

6 martie
Wldoub
Dhizvx jenzde

Leky bez premrstenych cen. Az 80 % uspora > opravdovalekarna.cz opravdovalekarna.cz

5 martie
Wbqfai
Hrfffo lvegdl

The most trusted name in gaming welcomes you — betmgm free spins! Receive up to $1,000 bonus cash plus $25 On The House. Discover thousands of exciting titles and generous daily offers.

3 martie
Idnvqa
Stouig rrgxty

Turn $5 into massive potential at Best slots on DraftKings Casino. Claim 500 free spins on Cash Eruption plus up to $1K lossback on your opening day. Premium games, huge jackpots—start your winning streak!

27 februarie
Saaryv
Dcotxp ddwjdg

Chumba Casino — where every day feels like a winner! Log in daily for free chumba casino and take your shot at amazing cash prizes. Sign up free and experience the thrill!

19 februarie
Epdkxp
Quzknt wdddbp

Dive deep into themed adventures and bonus quests. crowncoins offers quest-based rewards for engaging play. Quest, win, and repeat!

13 octombrie 2025
online gambling for real money
Ugupcb qgcgie

More content pieces like this would create the web better.

11 octombrie 2025
4gy08
Oxbldq xqjqgf

This is a question which is forthcoming to my callousness… Many thanks! Exactly where can I upon the phone details an eye to questions? TerbinaPharmacy

123...6
Articol publicat de Redactor