30 Martie 2016
3599 accesări
0 comentarii

Legea antifumat, carea stârnit atât de multe discuţii în ultima perioadă, nu ar trebui văzută precum victoria nefumătorilor în faţa fumătorilor, considerădr. Vera Pall, medic pneumolog în cadrul Cabinetului Verasantedin Constanţa. Din contră, „legea a fost dată pentru a proteja toate persoanele de efectul nocival fumatului“,a subliniat medicul.

„Nefumătorii, adulţi şi copii, nu mai fumează pasiv măcar în spaţiile publice. Fumătorii au şansa de a fuma mai puţin; înainte de aplicarea acestei legi, mulţi fumători îşi doreau să poată abandona fumatul sau măcar să-l reducă. De asemenea, scapă şi de fumatul pasiv, la care şi ei sunt expuşi în spaţiile închise”, a afirmat medicul constănţean Vera Pall.

Dr. Pall a adăugat: „Consider că în mass-media trebuie să se prezinte avantajele acestor măsuri, patologia dată de fumat, consecinţele nefaste asupra fătului şi copiilor şi nu să se învrăjbească fumătorii împotriva nefumătorilor. Nu este o victorie a nefumătorilor, ci o protecţie a tuturor faţă de efectele nocive ale fumatului. Drepturile fumătorilor sunt aceleaşi ca ale tuturor cetăţenilor şi se opresc acolo unde afectează drepturile celor din jur: la sănătate, la decizia de a nu fuma”.

„E groaznic fără fumat!“

Alarmantă este atitudinea tinerilor în ceea ce priveşte legea antifumat, a mai afirmat dr. Pall.

„La o emisiune de ştiri, se prezentau părerile tinerilor, din cluburi, după prima seară fără fumat. E alarmant ce spuneau ei: «E groaznic fără fumat», «E foarte plictisitor»! Se poate deduce că fumatul este luat drept o ocupaţie. Cât de sărac cu duhul trebuie să fie un tânăr care se plictiseşte dacă nu fumează şi oare cât fumează pentru a-şi umple timpul!”, a arătat medicul pneumolog.

„De asemenea, se prezenta fumatul narghilelei ca o alternativă permisă. Şi narghileaua intră tot la produse de tutun, fumatul narghilelei e chiar mai periculos decât o ţigară. Şi sper că nu foloseau narghileaua unul după altul. Sunt multe boli care se transmit prin astfel de contacte: herpes, hepatită, de exemplu”, a mai afirmat specialistul.

Taguri articol: stiri medicale vera pall verasante pneumolog fumat

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Florentina BOZÎNTAN