13 Septembrie 2015
1167 accesări
0 comentarii

Ministerul Sănătăţii şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne au obţinut din partea Guvernului României o rectificare a bugetului pentru sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat.

Astfel, pentru serviciile de ambulanţă a fost alocată la rectificare suma de 32,472 de milioane de lei, iar pentru unităţile de primiri urgenţe suma de 52,528 de milioane de lei.

Bugetul pentru serviciile de ambulanţă judeţene va fi, în 2015, de 721.062.000 lei, la care se adaugă o rezervă de 938.000 de lei, constituită la nivelul Ministerului Sănătăţii.

Proiectul de ordin de ministru vizează împărţirea acestui buget pe judeţe, după criterii de tipul: populaţia judeţului, bugetul istoric per capita şi execuţia bugetară pentru anul 2014, suprafaţa judeţului, numărul de posturi ocupate la sfârşitul anului anterior, numărul de posturi vacante la sfârşitul anului anterior care pot fi ocupate în anul 2015, numărul total de solicitări în cursul anului anterior, numărul total de kilometri parcurşi în anul anterior, cât şi prezenţa unui centru de formare acreditat.

Taguri articol: ambulanta bani constanta

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea Năstase