11 Februarie 2016
1576 accesări
0 comentarii

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România atrage atenţia Ministerului Sănătăţii asupra necesităţii rezolvării problemelor medicamentelor lipsă, care afectează în prezent foarte mulţi bolnavi cronici.

„Avem pacienţi care nu mai au tratament şi pentru care nu există alternativă din cauza scăderii preţurilor. De asemenea, avem pacienţi care şi-au întrerupt tratamentul din cauza procedurilor prea birocratice de licitaţie, cum este cazul pacienţilor cu scleroză multiplă. Am înregistrat întreruperi de tratament şi în cazul pacienţilor cu HIV şi nu am primit nici măcar un răspuns de la Ministerul Sănătăţii.S-au înregistrat întreruperi şi la pacienţii cu transplant. Toate aceste lucruri înseamnă pacienţi, a căror viaţă este pusă în pericol. În aceste condiţii, considerăm că un proiect de lege care ne-ar impune să plătim tratamentul este o glumă proastă, întrucât de multe ori facem acest lucru încercând să facem rost de medicamente din alte ţări, în condiţiile în care la noi nu le mai găsim”, a declarat Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România.

COPAC le aminteşte politicienilor că Sănătatea are nevoie de minimum 6% din PIB, are nevoie să fie finanţată corespunzător, iar deciziile pe care le ia Ministerul Sănătăţii trebuie să ajute pacienţii, nu să le pună viaţa în pericol, cum se întâmplă acum.
„Nu de agenţii mamut care să cheltuiască bani din bugetul oricum insuficient al Sănătăţii avem nevoie, ci de o mai bună gestionare a lor şi de politici coerente şi nu în ultimul rând, de miniştri ai sănătăţii care să asculte şi vocea pacientului. Şi până în prezent s-au cheltuit foarte mulţi bani pe campanii de informare în cazul vaccinării anti HPV şi anti-fumat cu rezultate aproape de zero”, a continuat Radu Gănescu.

COPAC solicită de urgenţă o întâlnire la Ministerul Sănătăţii, în care să se identifice soluţii pentru lipsa medicamentelor vitale pentru tratamentul pacienţilor cronici.

Taguri articol: stiri medicale fumat hiv medicamente tratament ministerul sănătăţii hpv transplant

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea Năstase