24 Mai 2017
2029 accesări
95 comentarii

Hipertensiunea arterială este o afecţiune care generează şi alte probleme de sănătate în organism, o boală ce afectează din ce în mai multe persoane, spun specialiştii. De aceea, aceştia vor să tragă un semnal de alarmă, deoarece, prin controlul tensiunii arteriale, se pot evita adevărate tragedii.

Factori de risc pentru hipertensiunea arterială sunt: consumul excesiv de sare, obezitatea, sedentarismul, consumul redus de fructe şi legume, fumatul, stresul prelungit, lipsa odihnei. Presiunea arterială crescută este unul dintre principalii factori de risc pentru deces. Hipertensiunea este, de asemenea, un factor de risc important, fetal şi maternal.

„În ciuda perspectivelor pozitive în ceea ce priveşte diagnosticarea hipertensiunii arteriale, precum şi a persoanelor numeroase aflate sub tratamentul sau controlul afecţiunii, factorii de risc cardiovascular rămân o problemă critică. Dintre aceştia, diabetul zaharat şi dislipidemiile generează cele mai multe îngrijorări, dat fiind că prevalenţa celor două afecţiuni este de două ori mai ridicată decât în 2006, fapt care creşte riscul de apariţie a complicaţiilor. Noi, românii, rămânem în topul ţărilor cu risc cardiovascular ridicat, iar hipertensiunea arterială, alături de ceilalţi factori de risc cardiovascular, reprezintă o problemă majoră la nivelul sănătăţii. Este îmbucurător faptul că numărul persoanelor care au hipertensiune arterială şi au fost diagnosticate, precum şi al celor aflate sub tratament şi sub control terapeutic creşte de la an la an. Eforturile se concentrează pe conceperea şi implementarea unor programe de prevenţie, diagnosticare precoce şi control pe termen lung”, a declarat dr. Loti Popescu, specialist în promovarea sănătăţii.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

55 comentarii

ieri, ora 19:52
Zspamr
Muivvp rfomzx

Spin like disappointment already left the chat - https://gpdifluca.com/gates-of-olympus-slot/ , Tonight luck stops hiding and starts obeying .

16 martie
Nyccga
Kalzfz refqxy

Betano – kasyno https://betanogame.org/pl/, które wypłaca duże kwoty. Nowi członkowie otrzymują bonus powitalny do €500 i darmowe spiny. Kręć, obstawiaj i wygrywaj z najlepszymi kursami i natychmiastowymi wypłatami. Graj dzisiaj.

10 martie
Ivtlbj
Sbomlq muobck

Join the millions winning colossal on fanduel casino payout – the #1 tangible pelf casino app in America. Respite c start your $1000 PLAY IT AGAIN honorarium and refashion every twirl, hand and roll into official cash rewards. Firm payouts, whopping jackpots, and non-stop action – download FanDuel Casino in these times and start playing like a pro today!

8 martie
Balouj
Cdacvx twcxtv

Jusqu’a -65 % sur vos medicaments de tous les jours. Ordonnance numerique ou photo acceptee en quelques secondes. Conseils personnalises par nos pharmaciens diplomes. VitaWeb – votre sante a portee de clic.Acheter en ligne

1 martie
Bprqyn
Ieiawd agldng

The community is huge. The wins are bigger. Join stake roulette and become part of the legend.

20 februarie
Karslv
Fmjijn wycjcj

The reels of Sweet Bonanza never sleep — tumbles lead to more tumbles, multipliers lead to fortunes. Free spins sweet bonanza demo are the cherry on top. Get your sweet fix!

18 februarie
Jsnmpj
Lztzpl fagrvs

Test your luck in the best online games. crowncoin offers exclusive promotions and tournaments. Become a millionaire in one evening!

16 februarie
Idomnj
Jzqyxv idsyub

mcluck Hawaii online casino McLuck mcluck North Carolina

11 februarie
Wsjppt
Qehwcc zkenrl

mgm bet sports https://betmgm-play.com/ betmgm Oklahoma

13 octombrie 2025
big bass bonanza casino
Rfwpzt mqwdkz

More posts like this would force the blogosphere more useful.

123...6