DEBRIDAT este utilizat în cazul durerii din cadrul bolilor digestive sau biliare. DEBRIDAT este un medicament care corectează tulburările tranzitului gastrointestinal care sunt legate de aceste afecţiuni.
Nu luaţi DEBRIDAT
Dacă sunteţi alergic la trimebutină sau la oricare dintre celelate componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).
Atenţionări şi precauţii
Acest medicament conţine zahăr şi colorant Galben amurg (E 110)
Pentru copiii cu vârsta peste 5 ani, acest medicament conţine 6 g zahăr/doză. Pentru adulţi, acest medicament conţine 9 g zahăr/doză. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii cu diabet zaharat.
Utilizarea acestui medicament nu este recomandată în cazul pacienţilor care prezintă intoleranţă la fructoză, sindrom de malabsorbţie la glucoză şi galactoză sau insuficienţă a zaharazei- izomaltazei (boli ereditare rare).
Colorantul Galben amurg (E110) poate provoca reacţii alergice.
DEBRIDAT împreună cu alte medicamente
Deşi nu a fost observată nici o interacţiune între DEBRIDAT şi alte medicamente luate în acelaşi timp vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente.
DEBRIDAT împreună cu alimente şi băuturi
DEBRIDAT poate fi luat în timpul meselor sau independent de acestea.
Sarcina şi alăptarea
DEBRIDAT nu trebuie luat în timpul sarcinii, mai ales în primul trimestru, decât la indicaţia medicului.
DEBRIDAT poate fi administrat în perioada de alăptare.
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Adulţi
Flacon de 250 ml
Doza uzuală este de 15 ml, de 3 ori pe zi, măsuraţi cu măsura dozatoare. Dacă medicul consideră necesar, doza poate fi crescută până la maximum 15 ml de 6 ori pe zi.
Utilizarea la copii
În cazul copiilor cu vârsta sub 5 ani, este de preferat să se folosească flacoanele de 125 ml care sunt mai potrivite pentru utilizarea la această grupă de vârstă.
Flacon de 250 ml
Dozele uzuale sunt:
-copii cu vârsta sub 6 luni: 2,5 ml de 2-3 ori pe zi, măsuraţi cu măsura dozatoare;
-copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 1 an: 5 ml de 2 ori pe zi, măsuraţi cu măsura dozatoare;
-copii cu vârsta cuprinsă între 1 şi 5 ani: 5 ml de 3 ori pe zi, măsuraţi cu măsura dozatoare;
-copii cu vârsta peste 5 ani: 10 ml de 3 ori pe zi, măsuraţi cu măsura dozatoare, adică aproximativ 4,8 mg pentru fiecare kilogram de greutate corporală, pe zi (4,8 mg/kg şi zi).
Suspensia orală se prepară astfel:
Adăugaţi apă minerală negazoasă sau apă fiartă şi răcită până la nivelul marcat pe sticla flaconului, printr-o linie circulară. Închideţi flaconul şi agitaţi până la omogenizarea suspensiei. Se recomandă agitarea flaconului înaintea fiecărei administrări.
Flacon de 125 ml
Suspensia orală se prepară astfel:
1. Se introduce în flacon apă minerală negazoasă până la semnul de marcaj de pe flacon..
2. Se închide flaconul şi se agită bine până se obţine un lichid omogen.
3. Se scoate seringa gradată din ambalajul său. Se înşurubează seringa gradată pe flacon.
4. Se agită flaconul înainte de fiecare utilizare. Se trage cu o mână de piston până la gradaţia corespunzătoare greutăţii corporale a copilului, ţinând cu cealaltă mână de gulerul seringii.
5. Se prinde seringa de guler şi se trage traversând dopul, fără a atinge pistonul. Se varsă conţinutul seringii gradate într-un biberon, o linguriţă sau un pahar pe care copilul trebuie să-l bea imediat.
6. Se clăteşte cu grijă seringa dozatoare, folosind apă curată. Se pune la loc seringa în flacon, introducând-o prin dop.
Doza pentru o administrare este indicată în funcţie de greutate, pe seringa dozatoare cu gradaţii ce corespund numărului de kilograme.
În practică, fiecare gradaţie a seringii dozatoare corespunde dozei pentru 1 kg şi o administrare: de exemplu, gradaţia 10 corespunde dozei pentru o administrare la un copil de 10 kg.
Suspensia orală poate fi administrată ca atare sau amestecată cu un alt lichid (de exemplu, cu apă sau lapte). Seringa dozatoare trebuie spălată cu atenţie după fiecare întrebuinţare.
Dacă aveţi impresia că efectul DEBRIDAT este prea puternic sau prea slab, spuneţi medicului sau farmacistului.
Dacă luaţi mai mult DEBRIDAT decât trebuie
Dacă luaţi mai multă suspensie orală decât v-a fost prescris (sau dacă altcineva ia suspensia dumneavoastră), solicitaţi imediat consult medical sau adresaţi-vă imediat celei mai apropiate unităţi medicale.
Dacă uitaţi să luaţi DEBRIDAT
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să luaţi DEBRIDAT
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Rareori, au fost observate reacţii la nivelul pielii.
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect.
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Suspensia reconstituită se păstrează maximum 4 săptămâni. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.