Ulei de Neem - descriere şi recomandări
Neemul a fost folosit în India din timpuri străvechi şi este menţionat în textele antice ca fiind un arbore scaru, ''tămăduitorul tuturor bolilor''. În medicina ayurvedică uleiul de neem este folosit ca panaceu universal. O serie de publicații științifice confirmă eficacitatea uleiului de neem contra bacteriilor, paraziților și insectelor.
Arborele Neem este folosit în agricultură ca fertilizator, pesticid și insecticid natural. Este un arbore cu creştere rapidă, originar din India, Pakistan şi Burma, veşnic verde, care atinge o mărime de circa 15-20 de metri, în condiţii favorabile poate ajunge până la 40 de metri. Trăieşte circa 200 de ani. În condiţii nefavorabile îşi pierde frunzele pentru a se feri astfel de uscare. Fructele apar prima oară după vârsta de 4 ani, iar după 10 ani arborele furnizează în medie 40 kg de fructe care sunt asemănătoare măslinelor.
Este remarcabil faptul că uleiul de Neem este inofensiv pentru vietățile cu sânge cald, substanţele conţinute acţionează numai asupra sistemului hormonal al insectelor, fiind util contra a sute de dăunători.
Uleiul de Neem este excepţional de bogat dar are un miros greu. Pentru a-i atenua mirosul, acesta va trebui combinat cu alte uleiuri vegetale şi/sau uleiuri esenţiale de citrice sau mentă de pildă. Este indicat să se prepare întâi o cantitate mică din produsul propus, pentru a testea tolerața mirosului destul de neplăcut și persistent.
Metoda de obţinere: presat la rece din fructe şi seminţe
Zona geografică de provenienţă: Brazilia/India
Calitate: produs cosmetic natural şi organic certificat de Ecocert
Prezentare: la temperatura camerei este vâscos, cu aglomerări şi uşoare sedimente, miros puternic relativ respingător, culoare brun-verzuie. La o uşoară încălzire, se fluidifică.
Compuși activi principali: azadirachtin, salannin, salannol, meliantriol, nimbin, azadirachtol, tocopherol, vepinin
Pe piele: absorbţie bună, senzaţie destul de uscată, non-comedogenic*
*Comedogenicitatea nu este măsurabilă şi determinată ştiinţific. Un ulei/unt considerat comedogen poate înfunda temporar porii dar nu generează obligatoriu coşuri, puncte negre sau acnee la orice persoană. Aplicarea, mai ales în stare pură a unui ulei considerat comedogen trebuie evitată de persoanele care au pielea cu tendinţe acneice, dar se paote folosi ca ingredient într-o emulsie sau combinat cu alte ingrediente.
Ingrediente (INCI): melia azadirachta fruit/seed oil*
*100 % din totalul ingredientelor provin din agricultură organică.
Produs cosmetic natural şi organic certificat de Ecocert Greenlife în concordanţă cu standardul ECOCERT disponibil la http://cosmetics.ecocert.com
Proprietăţile uleiului de neem
antibacterian puternic
antifungic potent
antiparazitar pentru piele și scalp
regenerarator cutanat
repulsiv pentru căpușe, muște, țânțari și purici
inhibitor reproductiv pentru insecte şi paraziţi
insecticid pentru uz casnic, agricol și veterinar
ierbicid pentru uz agricol
La ce vă poate ajuta
adjuvant în tratamentul infecţiilor cutanate bacteriene sau fungice
ameliorarea problemelor de piele: acnee, eczeme, psoriazis, herpes
vindecarea rănilor minore, negi, erupţii cutanate
îngrijirea pielii afectate de anumiți paraziți, micoze
mătreaţa cauzată de infecții ale scalpului
îngrijirea pielii uscate, crăpate sau deteriorate
eliminarea păduchilor, acarienilor
ca insecticid sau repelent de insecte
Cum se folosește uleiul de neem
inclus în compoziţii cosmetice în concentraţie de 5-20%; se poate utiliza şi pur, aplicat local pe piele, pentru cei care-i tolerează mirosul
se adaugă 1-2 picături de ulei de neem în doza zilnică de cremă pentru tenul cu probleme
se adaugă 4-5 picături de ulei de neem în porția de șampon
pentru mătreaţă şi infecții ale scalpului: se masează scalpul cu un ulei vegetal în care se pun câteva picături de neem; se lasă să acţioneze timp de o oră după care se spală părul
pentru pielea afectată de acnee: se aplică sub formă de mască alături de argilă şi alte extracte specifice sau ca ingredient într-un ser ori cremă de noapte
ca ingredient în creme emulsionate, uleiuri de corp sau balsamuri
ca ingredient pentru formularea unguentelor cu aplicație locală
ca repelent de insecte: câteva picături într-o porţie de cremă amestecată în palmă înainte de aplicare; adăugat în procent de cca. 10% într-un ulei vegetal (susan, caise, migdale, cocos) sau inclus ca ingredient într-o loțiune
pentru păduchi se prepară o mască de păr sub formă de cremă emulsionată sau cremă anhidră, în care se adaugă 5-7% ulei de neem (în emulsie se include la faza grasă); se aplică pe păr și scalp și selasă să acționeze 20-30 de minute după care se spală cu șampon
pentru animalele de casă afectate de purici, căpușe sau paraziți: inclus în formula unui şampon în procent de 5-10% sau câteva picături în doza de șampon utilizat de regulă; nu este toxic chiar dacă animalul își linge blana sau pielea
ca pesticid: se amestecă 50 ml de săpun neutru cu 100 ml ulei de neem și se completează cu apă caldă până la 1 litru; soluția se pulverizează pe frunzele şi trunchiul plantelor, şi pe sol, o data pe săptămână; soluția previne dezvoltarea larvelor, respinge afidele, acarienii şi diverşi gândaci dar nu afectează fluturii, buburuzele sau albinele
ca spray împotriva acarienilor: se amestecă 7 ml de ulei de neem cu 50 ml de alcool, amestecul se combină cu 43 ml de apă și se pune într-un flacon cu pulverizator; pentru un miros mai plăcut se pot include 1-2 ml de ulei esențial de lavandă, geraniu sau palmarosa; înainte de folosire se agită flaconul
Sinergii speciale
combinat cu ulei esenţial de palmarosa, dafin sau oregano pentru infecţii micotice
combinat cu ulei esenţial de geraniu şi eucalipt citronat sau lemongrass ca repelent de insecte, ţânţari
alături de ulei de tamanu şi chimen negru în preparate pentru diverse probleme de piele
cu ulei esențial de tea tree sau fragonia pentru infecții bacteriene
aplicaţii locale pe coşuri, combinat cu ulei esenţial de tea tree
combinat cu ulei de cocos şi ulei esenţial de oregano sau rozmarin pentru aplicații pe scalp