Warning: getimagesize(/var/www/sursadesanatate.ro/imagini/mari/thumbpar20sanatos203-1441976534.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /var/www/sursadesanatate.ro/include/seo.php on line 69
Sfaturi practice pentru un păr sănătos

thumb_par%20sanatos%203

thumb_par%20sanatos%203

timthumb

timthumb

Cum-sa-cresti-perul-lung

Cum-sa-cresti-perul-lung
07 Decembrie 2012
1065 accesări
1 comentariu
Frumuseţea părului porneşte de la rădăcină. Cu cât aceasta este mai sănătoasă, cu atât firul de păr este mai strălucitor, mai hrănit şi mai rezistent la rupere. Aşadar, pentru a avea un păr cât se poate de frumos trebuie, mai întâi de toate, să se prevină deteriorarea rădăcinii firului de păr, iar apoi să se recurgă la tehnici de menţinere a sănătăţii părului pe toată lungimea sa. Balsamul, esenţial. Aşadar, pentru a avea un păr puternic nu trebuie uitat ca la fiecare spălare să se aplice un balsam corespunzător tipului de păr. Balsamul este bogat în agenţi de îngrijire care au rolul de a proteja firul de păr împotriva deteriorării zilnice. Astfel spus, balsamul menţine şi ajută la îmbunătăţirea sănătăţii firului de păr. Pe lângă balsam, o dată pe săptămână sau la fiecare spălare pentru părul vopsit, trebuie aplicată şi o mască de păr. Datorită formulei mult mai concentrate decât a balsamului, masca ajută la hrănirea şi hidratarea firului de păr în profunzime. În acest fel, firul de păr va fi restructurat de la rădăcină până la vârf şi va rămâne mai puternic pentru mai mult timp. Mai mult decât atât, prin aceste două metode ce sunt la îndemâna oricui, aplicarea balsamului şi a măştii de păr, părul va avea mai mult volum, va fi mult mai mătăsos şi mai strălucitor deoarece cuticulele ce protejează structura firului vor fi mereu închise şi vor reflecta lumina. De asemenea, părul se va electrizeaza mai puţin.     Nu vă pieptănaţi des. S-a constatat că structura firului de păr se va deteriora mult mai uşor dacă va fi pieptănat foarte des. Pentru a evita încâlcirea părului este recomandată utilizarea balsamului de păr după fiecare spălare. Pe lângă aplicarea balsamului, care elimină probabilitatea ca părul să se elecrizeze foarte tare, acest fenomen mai poate fi împiedicat să apară şi prin evitarea uscării părului prin frecare. Cel mai potrivit este ca părul ud să se tamponeze cu prosopul. În ceea ce priveşte căderea părului, acest lucru se poate realiza fie din rădăcină fie prin rupere şi apare în urma distrugerii stratului exterior de cuticule şi a cedării structurii interioare a firului. Părul ud, mai predispus la rupere. Pentru a evita ruperea, nu este indicat ca părul sa fie pieptănat cât este ud, să fie frecat cu prosopul sau să se stoarcă. Pe de altă parte, pentru a evita încâlcirea părului după spalare, specialiştii recomandă pieptănarea acestuia înainte de spălare, folosirea unui pieptene cu dinţii rari, precum şi pieptănarea de la vârfuri spre rădăcină. Totodată, pentru a avea un păr sănătos, masarea scalpului este esenţială întrucât sporeşte circulaţia la nivelul scalpului şi stimulează creşterea firului de păr. O atenţie deosebită trebuie acordată şi apei cu care se va spăla părul. O apă fierbinte va duce la deteriorarea firelor de păr. Părul va fi mult mai sănătos şi mai strălucitor dacă se va alege pentru clătire o alternare a apei calde cu cea aproape rece.   Coafurile sofisticate fac rău părului. Este recomandată evitarea unor coafuri, cum ar fi cocul strâns, coada de cal, împletiturile strânse şi permanentul strâns, tocmai pentru că distrug rădăcina firului de păr. De asemenea, pentru a scăpa de firele despicate, singura soluţie este tunderea acestora. Odată înlăturate aceste fire despicate trebuie luate câteva măsuri de prevenire, cum sunt aplicarea balsamului şi a măştii de păr. De asemenea, trebuie evitată folosirea frecventă a produselor de styling, respectiv a spumelor de păr, a cerii sau a fixativului. Acestea atacă firul de păr, îl fac mai sensibil şi, deci, mult mai predispus la rupere.  

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

1 comentariu

18 decembrie 2012
Mihaela

Niciodata frumusetea si sanatatea parului nu vor depinde de balsamuri; conteraza enorm cat de mult te odihnesti si cu ce te hranesti.Daca esti fumatoare, renunta.

Articol publicat de Redactor