15 Decembrie 2016
2318 accesări
0 comentarii

Sindromul de tunel carpian este o afecţiune neurologică ce constă în compresiunea unui nerv, la nivelul încheieturii mâinii. În articulaţia pumnului, nervul trece prin canalul carpian. Când, din diverse motive, articulaţia pumnului sau ligamentul se inflamează, tunelul se îngustează, iar nervul este strangulat şi atunci apar simptomele. Potrivit medicilor specialişti, dacă nu se intervine la timp, pacienţii pot rămâne cu un grad de afectare permanentă.

„La început, pacienţii prezintă dureri la nivelul palmelor şi a primelor trei degete, dureri care apar, mai frecvent, noaptea şi se remit atunci când pacientul scutură mâinile. Pacienţii, crezând că au o boală reumatologică, ajung să facă luni de zile de fizioterapie, care nu le aduce niciun beneficiu. Ulterior, apar senzaţii de amorţeală, furnicătură şi arsură în palme, care sunt deranjante pentru pacient. După o perioadă mai mare de timp de la debutul durerii, musculatura mâinii se atrofiază, iar bolnavii încep să scape obiectele din mână”, explică dr. Daniela Muşat, specialist neuro-log, Medstar General Hospital.

Acest sindrom apare în general la ambele mâini, cu o intensitate mai mare a durerii pe una din mâini. Poate însoţi anumite boli, cum ar fi diabet, hipotiroidie, poliartrită reumatoidă, lupus etc. Mai poate apărea şi la consumatorii de alcool, la persoanele obeze ori la femeile însărcinate, din cauza schimbărilor hormonale, a retenţiei de apă şi a inflamaţiei, însă, după naştere, problemele dispar.

„Acest sindrom este considerat o boală profesională la cei care folosesc mult articulaţia mâinii şi fac mişcări repetititve (cei care stau mult la calculator, la birou). Pe de altă parte, anumite persoane au acest canal îngust din naştere şi sunt predispuse să facă boala. Totodată, femeile sunt mai predispuse decât bărbaţii să facă această boală”, mai spune specialistul.

Electromiografia este singura investigaţie care poate confirma sau infirma această afecţiune, precum şi gradul de severitate. Tratamentul iniţial include antiinflamatoare şi folosirea unei proteze. Dacă boala este foarte severă, se recurge la intervenţia chirurgicală.

„Recuperarea poate fi completă, însă, dacă se ajunge târziu la medic, recuperarea poate fi parţială. Se rămâne cu un grad de pareză, iar durerile sunt atât de mari, că uneori nu mai răspunde nici la medicamente”, conchide medicul neurolog.

Pentru mai multe informaţii, apelaţi numărul de telefon 0241.638.251.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU