Ştiri medicale
5818 accesări 17 Ianuarie 2017 0 comentarii

Spitalul Judeţean Constanţa a devenit azil de bătrâni şi adăpost pentru boschetari

Aproape o mie de pacienţi au avut nevoie de îngrijiri medicale week-end-ul trecut, 285 de persoane fiind internate. Aşa cum ne-am obişnuit în această perioadă cu temperaturi extreme, alţi zece pacienţi reprezentând cazuri sociale au aglomerat secţiile unităţii sanitare, şi-aşa sufocată de numărul mare de bolnavi internaţi, o parte fiind trimişi deja la adăpost, iar unul a fost internat la Spitalul TBC de la Palazu Mare.

Din nefericire, la acest moment nu pot fi internate decât urgenţele, iar această situaţie este întâlnită pe toate secţiile Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. Ceilalţi pacienţi au fost trecuţi deja pe liste de aşteptare şi vor fi spitalizaţi atunci când se va putea.

Unii dintre ei sunt internaţi deja de câteva zile şi de parcă boala nu ar fi de ajuns, sunt condamnaţi să se înghesuie într-un spaţiu şi-aşa îngust.

„Ne descurcăm foarte greu, pentru că avem mai mulţi pacienţi decât numărul de paturi disponibil şi avem şi două saloane în reparaţii generale, de care nu ne putem folosi absolut deloc. Problema este, însă, că avem pe secţie foarte multe cazuri sociale care nu au unde să stea. Aceste persoane nu au nicio boală acută, problemele lor s-ar rezolva cu o simplă aspirină pe zi, dar nu au unde locui şi, pe o astfel de vreme, nu-i putem lăsa pe stradă. Totuşi, din cauza lor, nu putem prelua alte cazuri din UPU şi asta este grav”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, şeful secţiei Neurologie, dr. Anca Hâncu.

Din păcate, susţin cadrele medicale sunt foarte mulţi bolnavi cu accidente vasculare, epileptici şi cazuri sociale, a căror internare se face un pic forţat, pentru că nu au unde să se ducă şi sunt „cazaţi” în spital, tocmai ca să nu îngheţe şi să facă probleme mai grave după aceea.

„Sunt foarte mulţi bătrâni care se află în situaţii critice din punct de vedere al ajutorului venit din partea familiei. Alţii, în schimb, au copii care lucrează, iar pensionarii rămân singuri în casă. Atât rudele, cât şi persoanele vârstnice văd că a venit frigul şi că nu mai pot ieşi nici măcar la piaţă şi atunci sunt aduşi la spital, ca într-un loc de refugiu. Este adevărat că unii sunt bolnavi care au avut accidente vasculare, epilepsie sau nişte tulburări circulatorii cerebrale, dar sunt probleme care nu necesită reinternarea şi supraaglomerarea Unităţii de Primire a Urgenţelor. Mai mult decât atât, a apărut o presiune extremă din partea aparţinătorilor şi nu numai, în care se forţează internarea, aşa că la ora actuală avem deja 85 de persoane pe 75 de paturi, pentru că nu s-au putut face externări câteva zile la rând”, ne-a declarat dr. Ildiko Toldişan, medic neurolog.

În plus, a precizat specialistul, unii au avut nevoie de adeverinţe de salariat sau alte documente pentru a se putea externa şi, din cauza vremii de afară, nu a avut cine să le aducă. Partea proastă este că pacienţii din UPU trebuie internaţi undeva.

„Chiar dacă a avut un accident sechelar de zece ani sau dacă îl doare capul, este adus la noi”, a completat medicul.

Taguri articol: stiri medicale pacienti bolnavi spitalul judeţean internaţi

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.