09 Decembrie 2015
1569 accesări
0 comentarii

Demenţa Alzheimer nu este doar o boală a creierului, diabetul zaharat nu este doar oboală a pancreasului, hipertensiunea nu este doar o boală a inimii, la fel cum ulcerul gastric nu este doar o boală a stomacului. De ce? Pentru că organele fiecăruia dintre noi sunt conectate între ele şi funcţiile lor sunt interdependente. Nu putem, din păcate, limita o afecţiune la organul implicat în mod primar. Apoi, aceste tulburări nu se pot limita la cel afectat, nu sunt limitate la un bolnav. De ce? Pentru că regimul de viaţă al unui diabetic, hipertensiv sau persoană suferindă de probleme gastrice se răsfrânge şi afectează familia sau pe cei care trăiesc cu persoana suferindă.

Mai mult decât atât, nu putem limita afecţiunea la grupul social primar (familie). De ce? Pentru că un om bolnav necesită intervenţii medicale, uneori spitalizare, zile de concediu medical sau restricţii de număr de ore lucrate, o muncă ce implică un anume prag de efort fizic, o dietă alimentară specifică, un mediu anume, un lift sau rampă în loc de scară, un copil bolnav lipseşte de la şcoală, un îngrijitor permanent acasă este necesar în cazuri avansate de boală cronică.

Aşa implicăm şi impactăm sistemul sanitar, industria alimentară, sistemul şcolar, productivitatea companiilor angajatoare şi lista poate continua la nesfârşit. Dependenţa de alcool este doar (încă) un exemplu. Persoana dependentă afectează un ecosistem. Se tensionează şi deteriorează, rând pe rând, relaţiile interpersonale intime (soţ/soţie) şi profesionale, suferă sănătatea fizică a consumatorului dependent, suferă capacitatea de muncă şi, nu în ultimul rând, copiii consumatorului moştenesc tare pe care le vor purta încă o generaţie. De ce nu toţi cei care consumă alcool devin dependenţi de alcool? De ce unii beau „fără măsură“ şi care este „măsura“ lucrurilor?

Alcoolismul presupune o pierdere a con-trolului şi a autonomiei personale, o pierdere a „măsurii“ la nivel de individ.

Se pierde controlul asupra cantităţii şi frecvenţei consumului de alcool. Se pierde controlul asupra comportamentului sub influenţa alcoolului, persoana se pune pe sine sau pe alţii în pericol, devin inadecvaţi, agresivi, comit acte imorale ori ilegale, se lasă conduşi de impulsuri, fără a lua în calcul măcar, ori ignorând cu bună ştiinţă consecinţele nefaste ale acţiunilor lor. Se pierde capacitatea de prioritizare a responsabilităţilor şi chiar a activităţilor plăcute, alcoolul (procurarea şi consumul) devenind prioritatea zero. Se pierde sistemul de suport social, întâi cunoştinţele, cercul larg de prieteni, colegi de serviciu, prieteni de-o viaţă şi finalmente familia.

Un dependent de alcool este stigmatizat în România şi stigma porneşte de la nivel macro, de la persoane necunoscute care „taxează“ consumul de alcool până la nivel intim, când propria familie te stigmatizează şi ostracizează. Sistemul sanitar stigmatizează alcoolismul. Credinţa religioasă, de asemenea. Dependenţa de alcool nu este o tulburare, o afecţiune pe care omul şi-o „face cu mâna lui“. Consumul de orice cantitate de alcool este, într-adevăr, opţional, însă nu pentru toată lumea. Ştiţi cine NU poate opta pentru un pahar de vin? Un dependent de alcool. De ce? Pentru că a ajuns în etapa dependenţei fizice de alcool, organismul este dependent de o anume doză de alcool, la o anume frecvenţă de timp. Stiţi bine că unii adulţi fac diabet „de stres“, fac pusee hipertensive pe fond emoţional, fac accidente vasculare cerebrale sau infarct miocardic acut pe fondul unui regim alimentar nesănătos, a sedentarismului, a stresului profesional ş.a.m.d. Sunt acestea boli induse, făcute „cu mâna lor“? Da, însă nu sunt stigmatizate. Sunt tratate în sistemul sanitar. Sunt acceptate religios.

De ce unii beau „fără măsură“? Poate fiindcă au moştenit asta genetic de la unul dintre părinţii lor, poate copiază un comportament pe care l-au deprins încă din mica copilărie, poate se confruntă cu un episod dificil în viaţa lor, căruia nu ştiu sau nu pot să-i facă faţă altfel, poate fiindcă suferă de anxietate pe care alcoolul o diminuează temporar, poate fiindcă trăiesc un episod depresiv care este caracterizat prin idei de devalorizare şi lipsa speranţei, prin idei de vinovăţie şi lipsa motivaţiei de a face ceva - orice, alcoolul estompează temporar gândurile „grele“ şi induce o uşoară stare de euforie, poate fiindcă suferă de o fobie socială şi alcoolul îi face să vorbească cu alţii, poate să fie chiar plăcuţi de ceilalţi, poate suferă de insomnie şi alcoolul prin efectul sedativ îi adoarme, poate au dureri date de boli cronice pe care alcoolul le atenuează. Poate pentru că trăim într-o societate în care mersul la psihiatru ori la psiholog înseamnă că eşti nebun şi asta nici măcar nu mai înseamnă că ai o boală care trebuie tratată, ca un ulcer. Poate pentru că trăim vremuri în care muncim mult şi până târziu şi nu mai avem acasă decât o sticlă de vin şi un film care ne ţin companie. Poate fiindcă „aşa fac francezii“, „aşa fac ruşii“ şi nu se discută despre limita între acest alcoolism acceptat socio-cultural şi repercusiunile sale asupra sănătăţii fizice, mentale şi sociale. Poate fiindcă, chiar de e atât de bine cunoscut efectul nociv pe care alcoolul îl are, este atât de la îndemâna oricui. Se găseşte în orice magazin sau restaurant, la orice oră, foarte ieftin, până la foarte scump, este hobby, este ingredient în mâncăruri, este rodul muncii în vie.

Să privim dependenţa de alcool ca pe încă o afecţiune pe care o trăim „la comun“, pe care o plătim „la comun“, în loc să ne prefacem că dacă o facem o „boală ruşinoasă“, o facem să dispară.

Revenind la bolile de organ care devin „boli“ de sistem social, „boli“ ale societăţii, întinzându-se în „pata de ulei“ de la pancreasul diabeticului până la industria alimentară, să aplicăm acest exemplu consumului de alcool (de la consum abuziv până la dependenţa de alcool). Să vedem persoana depedentă de alcool în contextul „moştenirii“ pe care o lasă copiilor săi, incapacităţii de a lucra sau calitatea muncii sale, pericolului la care se expune pe sine şi îi expune pe ceilalţi în momentul în care este intoxicat, să ne gândim la costurile de îngrijire a ficatului său, a pancreasului său, a inimii şi circulaţiei sale, a articulaţiilor sale, a creierului său. Să ne gândim cât de mult alcoolismul este de „evitat“, de „condamnat“, de „comentat“ şi cât este de identificat corect şi timpuriu (din familie, nu de către medic specialist care tratează consecinţe ale unui consum de 20 de ani vechime) şi raportat medicului de familie, unui psiholog, unui psihiatru, unui preot. Să nu ne ferim copiii de la a şti despre alcoolism ca despre ceva „ruşinos“, ci de la a-l „moşteni“ din casă. Să privim această afecţiune ca pe încă o afecţiune pe care o trăim „la comun“, pe care o plătim „la comun“, în loc să ne prefacem că, dacă o facem o „boală ruşinoasă“, o facem să dispară.

Ajută-ţi soţia, tatăl, colegul, fiica, preotul, educatoarea copilului tău, iubitul, prietenul cel mai bun pentru că te ajuţi pe tine, pentru că ajuţi societatea mai departe decât pe acel individ. Ajută-i la fel cum ai ajuta pe cineva iubit care suferă de demenţă Alzheimer, hipertensiune, diabet zaharat, ulcer gastric sau epilepsie. Îndrumă-i către un centru unde pot fi ajutaţi de profesionişti, de oameni pregătiţi să ofere acest ajutor. Susţine paşii mici ai unui om care vor lăsa urme adânci, dacă se află pe drumul cel bun.

Te putem ajuta! Clinica de tratament ALIAT Constanţa

Adresa: Aleea Orhideelor 14, parter • Telefon: 0722/120.347

• Program: Luni – Vineri, 10-19 • E-mail: [email protected]

• Web: www.clinica-aliat-constanta.ro

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii