02 Noiembrie 2016
1172 accesări
0 comentarii

Protestul din sănătate desfăşurat luni, 31 octombrie, la nivel naţional nu a îndeplinit condiţiile legale, potrivit Ministerului Sănătăţii (MS). Aşadar, demersul sindical al Federaţei Sanitas va fi sesizat în instanţă.

„Guvernul înţelege importanţa şi urgenţa revendicărilor Sanitas şi rămâne deschis dialogului constructiv pentru a găsi soluţii responsabile şi sustenabile bugetar, în beneficiul personalului din sistemul de sănătate. Ca şi până acum, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice îşi manifestă disponibilitatea la dialog cu toţi partenerii sociali”, precizează Ministerul Sănătăţii, transmiţând totodată faptul că Parlamentul este în curs de dezbatere a amendamentelor privind măririle salariale din sănătate şi nu numai, iar pentru aceasta este nevoie de responsabilitate.

„Pe de altă parte, Ministerul Muncii a transmis de vineri Federaţiei Sanitas că demersul sindical nu îndeplineşte condiţiile legale pentru declanşarea conflictului de muncă şi solicită responsabilitate în acţiunile revendicative. Acte normative în vigoare stabilesc condiţiile clare în care poate fi declanşat un conflict de muncă şi în care pot fi solicitate majorări salariale”, adaugă reprezentanţii ministerului.

Potrivit legii, conflictul colectiv de muncă se poate declanşa în următoarele trei situaţii clare, Federaţia Sanitas nefiind în niciuna dintre acestea: angajatorul sau organizaţia patronală refuză să înceapă negocierea unui contract ori acord colectiv de muncă, în condiţiile în care nu are încheiat un astfel de contract ori cel anterior a încetat, angajatorul/organizaţia patronală nu acceptă revendicările salariaţilor (în procesul negocierii contractului colectiv) sau părţile nu ajung la o înţelegere privind încheierea unui contract sau acord colectiv de muncă până la data stabilită de comun acord pentru finalizarea negocierilor.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU