08 Iunie 2016
2092 accesări
0 comentarii

Apendicita reprezintă inflamaţia apendicelui, în urma unei obstrucţii cauzată de paraziţi, sâmburi de fructe, seminţe etc. Această afecţiune poate fi depistată în urma ecografiei abdominale, iar diagnosticul se stabileşte la controlul medical. Nu există medicaţie pentru această afecţiune, singura modalitate de tratament fiind intervenţia chirurgicală.

„Simptomele apendicitei sunt: lipsa poftei de mâncare, febra, durerea abdominală care, iniţial, se resimte în capul pieptului, apoi în jurul ombilicului, după care apare durerea abdominală în partea dreaptă. Această durere semnalizează apendicita acută. Pot apărea episoade de diaree, constipaţie şi vărsături”, declară dr. Victoria Sava, medic pediatru.

Dacă nu este diagnosticată la timp, apendicita evoluează la stadiul de peritonită, în acest caz, tratamentul fiind mult mai complicat şi de lungă durată. Netratată corespunzător, peritonita poate provoca moartea persoanei afectate. După o operaţie clasică de apendicită, fără complicaţii, recuperarea se face în maximum două săptămâni.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU