18 Aprilie 2016
1223 accesări
1 comentariu

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Dănuţ Căpăţână, a participat la o conferinţă, în Republica Kîrghîstan, în data de 14 aprilie, ce a dezbătut realizarea de proiecte pentru dezvoltare în domeniul sănătăţii. Tema conferinţei a fost „Parteneriatul Public Privat” (PPP) - consultanţă şi soluţii pentru implementarea de proiecte în domeniul sănătăţii în regiunea Asia Centrală.


„Managerul Dănuţ Căpăţână a prezentat un material privind experienţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa în ceea ce priveşte parteneriatul public privat şi anume, construcţia unui parteneriat, rezultate, modele, consiliere. Experienţa şi rezultatele spitalului judeţean în ceea ce priveşte PPP a fost apreciată de către participanţi, dovadă fiind şi includerea acestui model în proiectele promovate de organizatorii conferinţei”, a declarat Mirela Lotreanu, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean.


La această conferinţă au participat oficiali din partea Republicii Kîrghîstan, miniştrii Sănătăţii, de Finanţe şi al Economiei, reprezentanţi a-i Băncii Mondiale, investitori din Germania, Elveţia, Suedia, India şi China, firme private locale şi din străinătate şi cadre medicale.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

1 comentariu

21 aprilie 2016
adevar
adevar

De trafic de femei ?

Articol publicat de Vali PAPATANASIU