20 Ianuarie 2017
1251 accesări
0 comentarii

Poleiul le-a dat mari bătăi de cap constănţenilor, care, cu mic cu mare, au început să sufere diferite fracturi şi să ajungă la spital. Numai în ultimele 24 de ore, s-au prezentat în Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) un număr de 66 de persoane.
Majoritatea au suferit fracturi fie la mâini, fie la picioare, fie, mai grav, la oasele bazinului ori cu entorse şi luxaţii. Cazurile mai grave au necesitat internare pentru o supraveghere cât mai atentă din partea personalului medical. „Oamenii vin continuu. Unii vin după câteva ore, când văd că li se umflă locul unde au suferit traumatismul, alţii imediat după producerea incidentului”, a declarat şeful secţiei Ortopedie, dr. Alexandru Şerban.
Totodată, pentru rezolvarea cât maimultor cazuri, managerul SCJU, dr. Cătălin Grasa, a decis ca luni, 23 ianuarie, să fie programate intervenţii chirurgicale, chiar dacă ziua de 23 ianuariea fost declarată zi liberă.
Medicii le recomandă constănţenilor, în special persoanelor în vârstă, ca în aceste zile să evite pe cât posibil ieşirile din casă, să folosească încălţăminte adecvată, să se îmbrace cât mai gros şi să fie însoţiţi.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU