Boli şi afecţiuni
5912 accesări 28 Februarie 2017 11 comentarii

A trecut gerul, vine sezonul gripelor!

Pe măsură ce temperaturile cresc, gripa şi răcelile se înmulţesc. Tocmai de aceea, în această perioadă trebuie să fim mai precauţi, ceea ce nu înseamnă neapărat să ne îmbrăcăm mai gros, ci să ne ferim de zonele aglomerate, unde viruşii circulă rapid, să ne spălăm mai des pe mâini şi să avem o alimentaţie bogată în vitamine. Potrivit dr. Andra Manoliu, medic primar medicină de familie în cadrul MEDSTAR General Hospital, cei mai expuşi la gripă în această perioadă sunt copiii şi persoanele cu afecţiuni cronice. „Copiii cu vârsta mai mică de şapte ani sunt extrem de expuşi, pentru că sistemul lor imunitar nu este complet format. De asemenea, sunt în pericol şi persoanele cu probleme imunitare”, explică medicul.

În cazul în care nu ne-am vaccinat la începutul sezonului şi acum ne încearcă gripa, nu este neapărat necesar să mergem la medic de la primele simptome. „Când ne încearcă primele semne ale gripei, este indicat să evităm zonele aglomerate, ca să nu răspândim virusul şi altor persoane. Ne adresăm medicului de familie, iar acesta ne recomandă concediu medical. La domiciliu, ne tratăm cu multe lichide, suplimente de vitamina C şi zinc, dar şi repaus fizic şi somn. De asemenea, trebuie să aerisim cât mai des încăperea în care stăm. Durata acestui tratament este de până la patru zile sau până trece perioada acută de febră”, ne recomandă dr. Andra Manoliu.

Purtaţi mască, pentru a-i proteja pe cei din jur!

Dacă totuşi suntem obligaţi să ieşim din casă, este indicat să purtăm o mască sau să avem la noi o batistă. „Explozia care se produce prin tuse şi strănut degajă o mare cantitate de microbi, iar în colectivităţi aceasta este garanţia că virusul se răspândeşte. Prin urmare, masca este indicată în public, mai ales atunci când mergem la medic, la bancă, la şcoală sau în alte instituţii de acest gen. Însă nici acasă nu trebuie să renunţăm la mască, pentru că şi cei apropiaţi trebuie protejaţi”, mai spune medicul.

Netratată, gripa se poate complica şi poate genera afecţiuni mai grave.

„Dacă ne încăpăţânăm şi ducem gripa după noi la serviciu, pe lângă faptul că îi îmbolnăvim şi pe colegi, riscăm să ajungem la pneumonie. Adică, în loc să stăm trei - patru zile acasă şi să ne tratăm de gripă, putem să stăm până la două săptămâni cu tratament pentru pneumonie”, completează dr. Andra Manoliu.

Pentru informaţii suplimentare sau programări, vă puteţi adresa specialiştilor MEDSTAR General Hospital, strada I. Lahovari nr. 41, sau puteţi suna la numerele de telefon 0241/638.251, 0722/574.250, 0241/940.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

11 comentarii

24 iunie 2020 kuktkBef
essay ia kk

essay bot essay writer https://writeessaywow.com/ - essay typer

23 iunie 2020 AlbertIceda
site lf al

tylenol pm tylenol 3 with codeine https://drugstoreonliner.com/tylenol.php - tylenol dosage trazodone side effects trazodone 50 mg https://drugstoreonliner.com/trazodone.php - trazodone 50 mg what is cipro cipro 500 https://drugstoreonliner.com/cipro.php - cipro lexapro side effects lexapro https://drugstoreonliner.com/lexapro.php - side effects of lexapro xarelto generic xarelto coupon https://drugstoreonliner.com/xarelto.php - xarelto patient assistance program cymbalta reviews cymbalta dosage https://drugstoreonliner.com/cymbalta.php - side effects of cymbalta

22 iunie 2020 AlbertIceda
site lj zn

is tylenol an nsaid can you take ibuprofen and tylenol https://drugstoreonliner.com/tylenol.php - tylenol pm ingredients trazodone 50 mg trazodone dosage https://drugstoreonliner.com/trazodone.php - trazodone for sleep cipro side effects cipro for uti https://drugstoreonliner.com/cipro.php - cipro for uti lexapro for anxiety lexapro medication https://drugstoreonliner.com/lexapro.php - lexapro reviews xarelto lawsuits xarelto coupon https://drugstoreonliner.com/xarelto.php - xarelto coupons printable coupons cymbalta dosage cymbalta dosage https://drugstoreonliner.com/cymbalta.php - cymbalta reviews

19 iunie 2020 AlbertIceda
site vm ol

can you take ibuprofen and tylenol tylenol side effects https://drugstoreonliner.com/tylenol.php - is tylenol an anti-inflammatory trazodone 50 mg trazodone for dogs https://drugstoreonliner.com/trazodone.php - trazodone for dogs cipro antibiotic side effects of cipro https://drugstoreonliner.com/cipro.php - cipro side effects lexapro side effects lexapro https://drugstoreonliner.com/lexapro.php - lexapro side effects xarelto coupons printable coupons xarelto coupons printable https://drugstoreonliner.com/xarelto.php - xarelto side effects side effects for cymbalta cymbalta reviews https://drugstoreonliner.com/cymbalta.php - side effects for cymbalta

17 iunie 2020 AlbertIceda
site jr mv

tylenol pm tylenol 3 with codeine https://drugstoreonliner.com/tylenol.php - tylenol 3 with codeine trazodone medication trazodone 50mg https://drugstoreonliner.com/trazodone.php - trazodone medication side effects of cipro side effects of cipro https://drugstoreonliner.com/cipro.php - cipro 500 lexapro dosage lexapro withdrawal symptoms https://drugstoreonliner.com/lexapro.php - lexapro withdrawal symptoms xarelto patient assistance program xarelto https://drugstoreonliner.com/xarelto.php - xarelto cost cymbalta dosage cymbalta generic https://drugstoreonliner.com/cymbalta.php - side effects of cymbalta

10 iunie 2020 jbbmxBef
viagra rd nw

palms casino vegas unstatus quo ilani casino https://playcasinoslotsx.com - akwesasne mohawk casino hogansburg ny adele weight loss weight loss programs https://weight-loss-blogs.com - how to reduce weight how to make money from home how to earn money https://make-money-blogs.com - how to get money

10 iunie 2020 zlvpfBef
viagra pq vu

gsn casino free casino games vegas world https://playcasinoslotsx.com - doubledown casino weight watchers best way to lose weight https://weight-loss-blogs.com - how to lose weight how to make how to make money https://make-money-blogs.com - how to make money online

9 iunie 2020 lygomBef
viagra id nj

palms casino vegas unstatus quo mohegan sun online casino https://playcasinoslotsx.com - san manuel casino how to reduce weight how to lose weight in a week https://weight-loss-blogs.com - best way to lose weight how to make money online how to make money from home https://make-money-blogs.com - how to earn money online

8 iunie 2020 tqqucBef
viagra mj lx

borgata online casino hard rock casino atlantic city https://playcasinoslotsx.com - chumba casino how to reduce weight diet https://weight-loss-blogs.com - best weight loss pills how to earn money online how to make https://make-money-blogs.com - how to make money online

3 iunie 2020 tozhfBef
viagra rf sm

casino 4 winds casino https://playcasinoslotsx.com - doubledown casino facebook losing weight how to reduce weight https://weight-loss-blogs.com - how to lose weight in a week how to make money from home how to earn money online https://make-money-blogs.com - how to make money from home

12
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.