28 Mai 2019
763 accesări
0 comentarii

În ziua de astăzi, nu contează dacă femeia are 25, 30 sau 40 de ani ca să fie diagnosticată cu vreo afecţiune a trompelor uterine sau a ovarelor. Din păcate, netratate la timp, aceste boli duc la infertilitate, iar de aici poate apărea depresia, situaţie din care multe reprezentante ale sexului frumos se cufundă, la un moment dat, cu totul, nemaifiind interesate de nimic. Desigur, în multe situaţii, se întâmplă ca şi cuplul să se destrame, ceea ce nu este de dorit.

Tocmai de aceea, femeile sunt rugate să acorde o atenţie sporită funcţionării optime a trompelor uterine, mai ales că aceasta este o condiţie vitală pentru instalarea sarcinii pe cale naturală. Deci, dacă diagnosticul scoate la iveală faptul că trompele uterine sunt înfundate sau permanent nefuncţionale, pacientele sunt clasificate pentru accesarea fondurilor FIV.

Medicii sunt de părere că pentru a preveni apariţia multor afecţiuni, se recomandă cel puţin o ecografie anuală la femei şi bineînţeles, în funcţie de situaţia în care se află pacienta, tratamentul este diferit. Potrivit dr. Alina Vâncă, medic specialist Chirurgie Generală, afecţiunile cele mai întâlnite având indicaţie de tratament chirurgical sunt endometrioza ovariană, chistul hematic sau chistul seros cu dimensiuni mai mari de şase centimetri.

„Afecţiunile anexiale la femeia tânără sunt reprezentate de boli la nivelul trompelor uterine şi ale ovarelor. La nivelul trompelor uterine întâlnim frecvent hidrosalpinxul, acesta însemnând acumulare de lichid seros la acest nivel sau puroi (piosalpinx), fapt ce determină o dilatare la nivelul trompelor şi implicit disfuncţii ale acestora. La nivelul ovarelor pot exista chisturi seroase, endometrioză, chisturi hematice sau abcese. Această patologie netratată corespunzător, va duce în timp la instalarea infertilităţii la aceste femei, patologie întâlnită din ce în ce mai frecvent în ultima perioadă la cuplurile tinere, care sunt nevoite să apeleze la clinici dedicate pentru a efectua fertilizare în vitro”, a explicat medicul.

Simptome diferite, în funcţie de stadiul bolii

Dr. Vâncă a precizat că simptomatologia poate varia în funcţie de etapa evolutivă a bolii, pornind de la o simplă jenă la nivelul abdomenului, stare care poate fii trecută cu vederea, interpretată în cadrul tabloului menstrual, până la prezentarea în urgenţă, ca abdomen acut chirurgical cu semne de iritaţie peritoneală şi „abdomen de lemn”, cu febră, frisoane, stare generală alterată, peritonită. În plus, se poate ajunge la chisturi ovariene torsionate, rupte precum şi infertilitate dată de lipsa permeabilităţii trompelor uterine şi a focarelor de endometrioză de la nivelul ovarelor.

„Tratamentul corect în faţa acestei patologii implică rezolvarea formaţiunii chistice de la nivelul trompei sau ovarului, evacuarea abcesului, toaleta şi drenajul cavităţii peritoneale, precum şi păstrarea, în măsura în care se poate, a cât mai mult din parenchimul ovarian, pentru că vorbim de femei tinere care au o şansă la procreere”, a completat chirurgul.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU