06 Mai 2022
440 accesări
0 comentarii

Acupunctura este o procedură ce implică inserâia unor ace fine prin piele, în puncte strategice de pe corp. O componentă cheie a medicinei tradiţionale chinezeşti, acupunctura este adesea folosită în tratarea durerii.

Acupunctura vindecă afecţiunile reumatismale

Acupunctura se foloseşte în principal la eliminarea disconfortului asociat cu mai multe boli şi afecţiuni.

„Acupunctura merge foarte bine în afecţiunile reumatismale, tulburările funcţionale, în stadiile incipiente ale tuturor bolilor cronice ca diabetul sau hipertensiunea arterială. De asemenea, acupunctura poate avea un efect profilactic. Ea contribuie la menţinerea sănătăţii, întăreşte rezistenţa organismului şi creşte pragul la durere”, declară dr. Mirela Stângaciu, medic acupunctură şi apifitoterapie.

De asemenea, ea poate combate stările de greaţă şi vomă rezultate în urma chimioterapiei sau a unei intervenţii chirurgicale, durerile dentare, fibromialgia, durerile de cap, lombare, de gât sau menstruale, osteoartrita.

„Afecţiunile care răspund în proporţie de peste 90-95 la sută la tratamentul cu acupunctură sunt cele reumatismale, când terapiile medicamentoase cu antiinflamatoare nu au avut niciun efect”, adaugă medicul specialist.



Riscurile acupuncturii

Dacă apelaţi la un medic specialist, riscurile acupuncturii sunt minime.

„Sângerările în acupunctură nu prea apar, iar dacă apar, ele reprezintă un semn că organismul s-a reechilibrat. Sângele este un semn că zona respectivă este vascularizată şi oxigenată”, precizează dr. Mirela Stângaciu.


Unii specialişti consideră că acupunctura poate fi periculoasă pentru femeile însărcinate. Dr. Mirela Stângaciu explică însă că acest lucru „depinde de la caz la caz, astfel încât unele femei însărcinate se simt mai bine după şedinţele de acupunctură”.

Electropunctura este o ramură a acupuncturii care implică utilizarea impulsurilor electrice de mică intensitate.

„Cei care au un stimulator cardiac nu ar trebui să se supună acestui tratament, deoarece impulsurile electrice pot interfera cu aparatul”, adaugă medicul.

Beneficiile acupuncturii - reale, dar dificil de măsurat

Multe persoane consideră acupunctura un mijloc eficient de a ţine sub control mai multe afecţiuni dureroase.

Din moment ce acupunctura are doar câteva efecte secundare, merită să o încercaţi dacă suferiţi de afecţiuni dureroase la care tratamenteleconvenţionale nu au dat rezultate.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii