Sursa Parent Toolkit

Sursa Parent Toolkit
25 Iunie 2020
521 accesări
0 comentarii

Inflamaţia gâtului, rujeola, rubeola, varicela sunt afecţiuni cel mai adesea asociate cu vârsta copilăriei, dar asta nu înseamnă că dacă sunteţi adult aţi devenit, în mod automat, imun, faţă de acestea, precum şi alte boli ale copilăriei. Ce este chiar mai rău, unele boli din copilărie sunt mult mai dificil de suportat pentru adulţi decât pentru copii. Spre exemplu, tusea convulsivă nu are simptome la fel de severe ca şi cele care apar la copii, dar tusea poate fi extrem de contagioasă. S-ar putea chiar să aveţi un risc mai mare, dacă aţi avut o răceală însoţită de febră, urmată de o tuse productivă care durează mai mult de o săptămână, precizează specialiştii Romedic.

Aceştia susţin că, chiar dacă aţi fost vaccinat, imunitatea scade în termen de cinci până la zece ani, deci ar trebuie să luaţi în considerare refacerea vaccinului. Dacă aveţi de-a face cu varicela, trebuie să ştiţi că, în prezent, copiii sunt protejaţi împotriva acesteia prin administrarea unui vaccin, dar dacă aţi reuşit să evitaţi varicela atunci când eraţi copil, în cazul în care vă veţi infecta ca adult, aceasta va avea simptome mai intense.

„Congestia este mai frecventă, împreună cu mâncărimi intense şi febră mare, iar pacienţii mai în vârstă au mai multe şanse de a dezvolta pneumonie sau chiar encefalită - o umflare a creierului. Varicela contactată în timpul sarcinii, dezvoltă defecte congenitale la făt, precum dezvoltarea anormală a creierului sau a membrelor. Medicamentele antivirale pot scurta, însă, lungimea şi severitatea varicelei. De asemenea, vaccinarea poate proteja persoanele care nu au avut niciodată această boală, iar vaccinul împotriva varicelei (Zonei Zoster) este adesea recomandat persoanelor cu vârsta peste 60 de ani”, au explicat medicii.

Aceştia au precizat că o altă afecţiune cu care se pot confrunta atât adulţii, cât şi copiii este conjunctivita, care este o inflamaţie a zonei ultraperiferice a ochiului şi a suprafeţei interioare. Ochii simptomatici cu senzaţie de mâncărime, cu o secreţie de culoare albă, galbenă sau verde, pot fi cauzaţi de infecţii (virale sau bacteriene) sau chiar de o reacţie alergică. Conjunctivita este provocată fie de viruşi, fie de bacterii şi se răspândeşte uşor prin contact.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU