28 Decembrie 2018
972 accesări
0 comentarii

În sezonul rece, mulţi copii răcesc, specialiştii diagnosticând adeseori afecţiunea ca fiind bronşiolită acută. Aceasta este, de fapt, o boală inflamatorie a căilor aeriene şi apare în special la copiii mici.

„În prezent, unul din trei copii cu vârsta mai mică de un an prezintă cel puţin un episod de bronşiolită acută. Dintre cei internaţi, aproximativ 80% au vârsta mai mică de un an şi unii chiar sub trei luni. În peste 70% din cazuri este incriminat virusul sincitial respirator”, explică medicul pediatru Tatiana Chisnoiu.

Potrivit acesteia, factorii care favorizează apariţia bronşiolitei sunt expunerea copilului în medii aglomerate, părinţii fumători sau expunerea copilului indirect la fumul de ţigară etc.

Boala debutează cu o zi, două de febră, rinoree, obstrucţie nazală, tuse, care poate deveni spastică ulterior, în accese prelungite. De asemenea, trebuie evaluat impactul simptomatologiei respiratorii asupra capacităţii sugarului de a se alimenta şi, de asemenea, abilitatea familiei de a îngriji copilul şi a sesiza dacă starea acestuia se agravează.

„În cazul sugarilor, trebuie continuată alăptarea, iar cei mici să beneficieze de mese scurte şi dese. Tratamentul constă în nebulizare (aerosoli), iar boala poate dura până la trei săptămâni, asta în cazurile ce prezintă complicaţii şi necesită spitalizare”, precizează dr. Tatiana Chisnoiu.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea PERHAIŢĂ