10 Iunie 2021
400 accesări
0 comentarii

Dependența de alcool este una din problemele grave cu care se confruntă extrem de mulți oameni, de toate vârstele și clasele sociale. Studiile recente au arătat chiar că România se află printre primele țări din Europa atunci când vine vorba despre consumul de alcool. Chiar dacă un consum moderat de alcool poate ajuta organismul să funcționeze mult mai bine, există situații în care doza recomandată este depășită, moment în care apar afecțiunile grave.

În concluzie, excesul de alcool este principala cauză a accidentelor din trafic, dar are efecte nocive și asupra ficatului sau inimii. De când cu pandemia de Covid-19, au apărut zvonuri, potrivit cărora alcoolul i-ar feri de infecția cu noul coronavirus, ceea ce este total greșit, susțin specialiștii.

Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Județeană Constanța, consumul de băuturi alcoolice nu vă protejează de Covid-19 şi nici de infecţia cu Sars-CoV-2. Alcoolul etilic este substanţa din băuturile alcoolice, care este responsabilă pentru cea mai mare parte din efectele negative care decurg din consumul acestora, indiferent dacă este consumat sub formă de vin, bere, băuturi spirtoase sau orice alt tip de băutură.

Din păcate, şi alte substanţe toxice asemănătoare ca miros cu etanolul pot fi adăugate în băuturi necorespunzătoare pentru consumul uman sau produse ilegal ori pot fi prezente în băuturi alcoolice care nu sunt destinate consumului, cum ar fi dezinfectantul pentru mâini. Substanţele adăugate precum metanolul pot fi fatale chiar şi în cantităţi mici sau pot duce la orbire şi boli de rinichi.

„Se pare că au existat şi decese legate de ingestia unor astfel de produse alcoolice, pe baza credinţei că ar oferi cumva protecţie împotriva virusului. Evitaţi cu totul consumul de băuturi alcoolice, astfel încât să nu vă subminaţi propriul sistem imunitar şi sănătatea şi să nu riscaţi nici sănătatea altora. Dacă beţi, menţineţi consumul de băuturi alcoolice la minimum şi evitaţi să vă intoxicaţi. Evitaţi alcoolul asociat fumatului şi invers. Oamenii tind să fumeze mai mult dacă beau şi un păhărel, iar fumatul este asociat cu complicaţiile şi evoluţia periculoasă a infecţiei Covid-19. Amintiţi-vă, de asemenea, că fumatul este dăunător celorlalţi din încăpere şi trebuie evitat. Nu consumaţi băuturi alcoolice dacă luaţi medicamente, chiar şi remedii pe bază de plante sau fără prescripţie medicală. De ce? Pentru că alcoolul interferează și cu funcția ficatului și poate provoca insuficiență hepatică sau alte probleme grave.

Atenție, alcoolul nu distruge virusul, ba chiar poate crește riscurile pentru sănătate, dacă o persoană se infectează cu virusul Sars-CoV-2”, au precizat aceştia.

Medicii spun că, de fapt, alcoolul, la o concentrație de cel puțin 60% în volum, funcționează ca un dezinfectant pe suprafața pielii, dar nu are un altfel de efect în organismul vostru, atunci când este ingerat. Pe scurt, acesta nu dezinfectează gura și gâtul și nu vă va oferi nici un fel de protecție împotriva Covid-19. Mai degrabă, are un efect dăunător asupra sistemului imunitar și nu stimulează imunitatea și rezistența la virusuri.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU