Sfatul medicului
308 accesări 09 Iulie 2018 0 comentarii

Alzheimer, de la uitare la boală. Afecţiunea care te face să uiţi cine eşti

Trist, dar adevărat! La fiecare trei secunde, o persoană este diagnosticată cu demenţă, iar cea mai întâlnită formă este maladia Alzheimer. Totuși, de multe ori, această boală a uitării este considerată, în mod greșit, o afecțiune specifică vârstnicilor. Fals! Din păcate, în ultimii ani maladia Alzheimer a ajuns să facă victime nu doar în rândul persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani, ci şi în rândul celor mai tineri.

Boala Alzheimer este o atingere cronică, cu evoluție progresivă, a unei părți a creierului, caracterizată prin alterarea intelectuală ireversibilă, ducând în cele din urmă la demență.

„Boala se caracterizează prin degenerescenţa nervoasă, din cauza micşorării numărului de neuroni, atrofia creierului şi prezenţa plăcilor senile. Afecţiunea se manifestă, la început, prin pierderi ale memoriei şi dezorientare în timp şi spaţiu, simptomele accentuându-se progresiv. Ca urmare, funcţiile intelectuale precum memoria, orientarea şi capacitatea de a efectua calcule mentale se degradează. Simptomele se explică prin degenerarea celulelor nervoase. Apoi, pierderea treptată a autonomiei pacientului cu boală Alzheimer necesită, în timp, asistarea şi apoi instuţionalizarea permanentă a bolnavului”, a declarat dr. Adrian Barbu, medic neurolog.

Oricum, trebuie precizat că primele simptome ale bolii Alzheimer sunt chiar banale şi diferă de la o persoană la alta. Partea proastă este că, oricum, starea bolnavului se agravează în timp.

Pierderea memoriei este primul simptom

În primul rând, persoana afectată de Alzheimer începe să aibă tulburări de memorie, care, de altfel, sunt semnele caracteristice ale bolii. Ele afectează evenimentele din trecut (incapacitatea pacientului de a-şi aminti evenimentele importante din viaţa sa), cunoştinţele acumulate în viaţa profesională şi bineînţeles, cunoştinţele de cultură generală.

„Tulburările de comportament, relativ precoce, sunt deseori remarcate tardiv: indiferenţa şi reducerea activităţii, ca urmare a pierderilor de memorie. Aceste stări pot fi chiar asociate cu un sindrom depresiv. În plus, pot apărea tulburări de personalitate, adică iritabilitate, idei de persecuţie etc. Pe parcurs intervine afazia (tulburări ale limbajului), care nu este observată de la început: bolnavul îşi caută cuvintele sau utilizează perifraze apropiate cuvântului dorit. Apoi, afazia devine evidentă: bolnavul prezintă o incoerenţă verbală, cu inversiune sau substituţie a silabelor sau cuvintelor. Pe urmă apar şi alte tulburări grave ale înţelegerii limbajului”, a explicat specialistul.

Deşi este greu de acceptat pentru familie, mama, tatăl sau bunicii afectaţi de această cruntă boală încep să nu mai fie ei înşişi. În cele din urmă, totul se termină prin instalarea dificultăţii de a efectua până şi cele mai banale gesturi, iar toate acestea se petrec în absenţa unei paralizii. La un moment dat, veţi observa cu stupoare că bolnavul nu mai poate ţine, efectiv, nici măcar o furculiţă în mână, nu se poate îmbrăca sau încălţa. Cel mai grav, însă, bolnavul va începe să uite numele persoanelor apropiate şi nu numai, evenimentele recente etc. Trebuie precizat că el va avea, evident, şi probleme de vorbire şi de scriere. Şi mai rău, pacienţii ajung să uite cuvinte de bază, devenind foarte greu de înţeles. Nu în ultimul rând, ei sunt tot mai dezorientaţi şi au o judecată slabă. Pacienţii se pot rătăci chiar şi în împrejurimile casei unde locuiesc sau au probleme cu îndeplinirea unor sarcini obişnuite, cum ar fi pregătirea unei mese.

De asemenea, ei vor suferi, cu timpul, o serie de schimbări de comportament şi mai ales, modificări ale personalităţii.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.