13 Septembrie 2015
1318 accesări
0 comentarii

Toate metodele de a diminua sau de a reduce durerea la naştere sunt binevenite pentru gravide. Pe lângă scufundarea în apă şi anestezia epidurală, gravidele pot opta şi pentru analgezia cu gaz, metodă disponibilă acum în cadrul Spitalului privat Isis.

„La cererea pacientelor, am introdus în cadrul Spitalului Privat Isis o nouă metodă de analgezie la naştere: dispozitivele de gaz entonox, menit să diminueze senzaţiile din timpul contracţiilor.

Este binecunoscut faptul că Isis susţine naşterea naturală şi că, de-a lungul timpului, travaliul a fost încurajat să fie natural, dar în egală măsură, au fost femei care au optat pentru folosirea unei metode de analgezie în timpul travaliului, iar această opţiune a fost respectată.

Corpul femeii are capacitatea de a naşte singur, de a trece din etapă în etapă a travaliului, ajungând până în etapa finală cu resursele proprii şi apoi, la naşterea copilaşului.

Această nouă variantă poate fi utilizată de gravide, astfel încât să poată avea un travaliu activ. Pentru oricare metodă preferată de viitoarele mămici, specialiştii spitalului vor asigura un plan personalizat de naştere şi le vor furniza acestora toate informaţiile legate de etapele şi modul în care se desfăşoară travaliul, dar şi despre efectele emoţionale şi comportamentale în cazul fiecărei opţiuni”, spun reprezentanţii Spitalului privat Isis.

Taguri articol: gravide Isis

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii