20 Iunie 2025
47 accesări
0 comentarii

Anevrismele cerebrale sunt printre cele mai periculoase afecțiuni neurologice, în ciuda faptului că multe persoane nu știu că le au. Acestea sunt dilatații anormale ale arterelor din creier, apărute în urma unei slăbiciuni a peretelui vascular. De cele mai multe ori, sunt congenitale, dar pot rămâne asimptomatice o viață întreagă.

În general, problema apare atunci când anevrismul se rupe. În acel moment, sângele se revarsă în spațiile din jurul creierului, provocând o hemoragie cerebrală cu potențial letal. De altfel, această afecțiune este considerată de mulți specialiști o adevărată bombă cu ceas - una care poate exploda fără nici un fel de avertisment. Potrivit medicilor, anevrismele pot fi de mai multe tipuri: saculare (cele mai frecvente), disecante, micotice (cauzate de infecții) și pseudo-anevrisme (în care peretele vascular este incomplet sau deteriorat). Forma clasică, cea saculară, arată ca un mic balon sau o bobiță atașată unei artere, cu un perete extrem de subțire. Cu timpul, din cauza presiunii sângelui, acel perete se poate rupe. Medicul neurochirurg Bogdan Davidescu explică faptul că ruptura se produce, de regulă, brusc și fără avertisment, iar simptomele care apar sunt dramatice: „Debilitatea se transformă într-o creștere a unei formațiuni de mărimea unei cireșe, adiacentă traiectului vascular. Din cauza fragilității peretelui, se poate rupe și sângele se revarsă în tot creierul. Boala debutează cu o durere de cap extrem de intensă, pe care pacienții o descriu ca fiind cea mai puternică din viața lor, însoțită de greață, vărsături și o sensibilitate accentuată la lumină. În cazurile grave, pacienții își pierd cunoștința și pot intra în comă.”

Riscul ruperii unui anevrism crește, însă, în cazul persoanelor hipertensive, fumătoare sau cu antecedente familiale. De asemenea, consumul excesiv de alcool sau droguri, precum și stresul prelungit pot contribui la această deteriorare. Ceea ce face ca diagnosticul să fie și mai dificil este faptul că, în majoritatea cazurilor, anevrismul nu dă niciun simptom până la momentul critic. Uneori, poate apărea o durere de cap neobișnuită, tulburări de vedere sau o ușoară amorțeală facială, dar acestea sunt semne rare și nespecifice. Doar o investigație imagistică, de tip RMN, CT sau angiografie cerebrală poate confirma prezența unui anevrism.

Tratamentul este, de regulă, chirurgical, însă nu întotdeauna este posibil. Intervenția se poate face fie prin metoda clasică (clipping), în care se aplică un clips pe baza anevrismului pentru a-l izola de circulația sângelui, fie prin metode endovasculare, unde se introduc spirale metalice printr-un cateter, pentru a umple anevrismul și a preveni ruptura. Alegerea metodei depinde de forma, dimensiunea și localizarea anevrismului, dar și de starea generală a pacientului. „Intervenția este delicată și riscurile sunt mari. În plus, sunt situații în care pacientul ajunge deja în comă și nu mai poate fi operat. Din fericire, sunt și cazuri în care oamenii ajung la timp și reușim să le salvăm viața”, a adăugat dr. Davidescu. Recuperarea după o ruptură de anevrism poate fi lungă și dificilă. Mai mult decât atât, unii pacienți rămân cu sechele neurologice semnificative, în timp ce alții își pot reveni complet, mai ales dacă intervenția s-a făcut la timp. Statisticile arată, însă, că rata mortalității în cazul rupturii unui anevrism este ridicată, iar șansele de supraviețuire cresc considerabil dacă acesta este depistat înainte de a se rupe. De aceea, în familiile cu istoric de anevrisme, medicii recomandă investigații preventive, mai ales în cazul rudelor de gradul I.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU