07 Februarie 2020
673 accesări
0 comentarii

Faptul că vă antrenați şi aveți în general o viaţă cât mai activă generează atât de multe efecte benefice asupra dumneavoastră, încât enumerarea lor ar necesita prea mult timp şi răbdare. Din păcate, v-aţi putea trezi invadați de o acnee provocată de sport, o formă de acnee cunoscută științific drept acnee mecanică.

Ce este, așadar, aceasta? Pe scurt, este o formă de acnee provocată sau agravată de căldură, piele acoperită, presiune constantă şi fricțiune sau forţe de frecare repetate aplicate asupra pielii. Printre principalii factori ai acestei boli a pielii provocată de sport găsim: căștile de protecție purtate de jucătorii de hockey sau motocicliști, uniformele strâmte din material sintetic purtate în sala de antrenament, bandanele purtate de alergători şi chiar şi banalele ghiozdane sau rucsacuri în care vă păstrați echipamentul pentru sală.

Principalii vizați sunt de regulă tinerii la care acneea mecanică poate fi „anticipată” de acneea pre-existentă şi aproape invizibilă. Leziuni mici nedezvoltate ale acneei de pe frunte şi bărbie pot să nu fie observabile cu ochiul liber, dar pot fi simțite la atingere şi pot fi percepute ca asperități ale pielii. Acest tip de acnee poate fi agravată de factorii menționați mai sus, dând naștere acneei mecanice.

Ca şi măsuri preventive şi de tratare, doctor.info.ro menţionează că, înainte să vă îndreptați spre sala de aerobic, fitness sau forță, țineți cont de faptul că trebuie să purtați întotdeauna hainele potrivite. Nu trebuie să faceți niciun fel de compromis atunci când sunteți la shopping de echipament pentru sală, fie că vorbim de pantofi, pantaloni sau hanorace. Alegerea unui material care să permită pielii să respire ar putea fi un prim pas în prevenirea acneei provocată de antrenamente şi ați putea fi cruțați de inconvenientul de a o trata mai târziu. Așadar, purtați un tricou curat din bumbac, deoarece acest material absoarbe transpirația şi reduce forța de frecare asupra pielii a echipamentului sportiv.

De asemenea, faceţi duş imediat după ce încheiați activitățile sportive, asigurându-vă că vă spălați pieptul, spatele şi zona dorsală, cât şi zonele care s-au aflat sub presiunea genunchierelor, apărătoarelor şi a echipamentului mulat în general.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii