albina 1

albina 1
albina 1
Remedii naturiste
2295 accesări 26 Decembrie 2011 0 comentarii

Apiterapia în bolile reumatice

Potrivit statisticilor, bolile reumatice afectează peste 85% din persoanele de peste 70 de ani. Din cauza reacţiilor adverse care pot să apară, tratamentul bolilor reumatice cu produse apicole (venin de albine, lăptişor de matcă, polen, propolis şi miere) trebuie să se facă strict sub supraveghere medicală. Veninul de albine, datorită proprietăţilor sale puternic antiinflamatoare şi analgezice, este un remediu excelent în tratamentul reumatismului. Poate fi administrat sub formă de înţepături directe ale albinelor, sub formă de injecţii cu apitoxină sau aplicat ca unguent. Prin multiplele principii active pe care le conţine (mellitina, fosfolipaza A2, adolapina etc.), veninul acţionează asupra ţesutului conjunctiv, împiedicând agravarea tulburărilor reumatice şi adeseori permiţând chiar vindecarea lor. Se foloseşte cu rezultate foarte bune în tratamentul artritelor (infecţioase, reumatice), artrozelor, spondilitei, spondilozei, durerilor cronice de origine traumatică etc. Lăptişorul de matcă, prin conţinutul bogat în minerale, stimulează hrănirea cartilajelor afectate şi poate constitui un excelent mijloc de prevenire a bolii. Propolisul poate fi indicat în tratamentul artrozei cervicale, acţiunea sa antiinflamatorie datorându-se inhibării sintezei prostaglandinelor. Polenul de albine şi păstura (polenul din faguri) exercită efecte benefice în tratamentul osteoporozei, fapt datorat fitohormonilor sau precursorilor hormonali pe care aceste produse le conţin. Trebuie menţionat faptul că zahărul rafinat este „duşmanul” articulaţiilor. Este recomandabil ca bolnavii reumatici să înlocuiască zahărul cu fructe şi legume dulci sau cu miere.
Taguri articol: breaking

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.