10 August 2018
892 accesări
0 comentarii

De foarte multe ori, copiii care ajung în Urgenţă sau în cabinetele particulare ale medicilor pediatri primesc reţete pe care sunt recomandate antibiotice pentru infecţiile respiratorii. La acest moment, cercetătorii sunt de părere că antibioticele sunt prescrise în mod exagerat şi deseori administrarea antibioticului este complet inutilă.

„Din perspectiva părinţilor, principiul «dovezii sociale» funcţionează de foarte multe ori în mod eronat. Unii dintre ei au avut prieteni de familie, cunoştinţe care au avut copii bolnavi, un medic i-a recomandat un antibiotic (sau l-au procurat direct de la farmacie, din proprie iniţiativă) şi copilul, după ce a mai făcut vreo 3-4 zile febră, a început să meargă bine şi într-un final s-a vindecat. În realitate, infecţia virală şi-a urmat evoluţia firească şi s-a autolimitat în timp, antibioticul neavând nici un rol. Totuşi, există această «aşteptare» din partea multor părinţi ce au copii febrili şi cu gâtul roşu, de a primi antibiotic. Adesea vin în cabinetul medical şi se declară miraţi că le-au dat celor mici antibiotice şi tot nu le scade febra”, a declarat dr. Oana Barbu, medic specialist pediatru.

Specialistul este de părere că doctorii decid să facă acest lucru şi pentru că exact asta se aşteaptă şi părinţii copiilor să faci. „Este necesar destul de mult timp pentru a-i explica unui pacient toate aspectele legate de o infecţie virală: ce este, de ce antibioticele nu au efect asupra ei şi că în marea majoritate a cazurilor, se va face bine şi fără ele. Din păcate, unii medici nu îşi alocă suficient timp să le explice toate aceste lucruri pacienţilor lor.

Dacă această utilizare abuzivă a antibioticelor ar fi doar inutilă, problemele nu ar fi nici pe departe atât de serioase, dar de-abia aici încep marile dezechilibre în organismul copilului ce a primit antibiotice pentru o banală infecţie virală”, a explicat specialistul.

De ce apar problemele? Pentru că bacteriile sunt organisme extrem de versatile, iar dacă în organism există mai multe tipuri de bacterii, atunci

când se administrează antibioticele, singurele care vor supravieţui sunt cele rezistente la antibioticele respective. Prin urmare, administrarea antibioticelor selectează tulpinile rezistente, iar acestea cresc şi se reproduc.

Desigur antibioticele distrug foarte multe bacterii prezente în mod fiziologic în intestinul copilului. Astfel, apar tulburări de tranzit, cum ar fi diareea, meteorismul abdominal), dificil de echilibrat ulterior.

În acelaşi timp, antibioticele distrug flora bacteriană normală din cavitatea bucală şi favorizează înmulţirea unei ciuperci numite „Candida albicans”. Candidoza orală se prezintă, de obicei, sub forma unor placarde albicioase, lăptoase, care acoperă o mucoasă intens roşiatică. De precizat că aceasta apare pe limbă sau oriunde pe mucoasa orală.

Marea problemă cu care se confruntă, însă, medicii este că părinţii sunt influenţaţi de informaţiile pe care obţin direct de pe internet sau din alte surse neautorizate. „Combinaţia între pacienţi incomplet informaţi, dar cu convingeri puternice şi medici care nu îşi alocă suficient timp pentru a discuta cu ei, poate duce adesea la prescripţii de antibiotice fără utilitate terapeutică, grevate, însă, de complicaţii ulterioare redutabile.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU