13 Noiembrie 2012
2042 accesări
95 comentarii

vladtica-1337518145

vladtica-1337518145
Fibromul uterin apare la femeile cu vârstă reproductivă, adică între 35 şi 50 de ani, şi reprezintă un ţesut benign al uterului. Pentru că de cele mai multe ori acesta nu prezintă niciun simptom, cele mai multe dintre femei află că au această afecţiune întâmplător, în urma unui control ginecologic sau a unei ecografii.   Statisticile arată că 3 din 4 femei dezvoltă unul sau mai multe fibroame pe parcursul vieţii. Terapia medicală şi procedurile chirurgicale pot micşora sau elimina fibroamele dacă acestea generează disconfort sau simptome supărătoare. Fibroamele uterine nu afectează de obicei concepţia şi sarcina, dar există cazuri când locul unde se formează aceste excrescenţe obstruează trompele uterine împiedicând trecerea spermatozoizilor. Dacă însă ele apar pe parcursul sarcinii, pot suferi modificări din cauza nivelului de estrogen pe care îl secretă organismul unei gravide.   Fibromul este asimptomatic Dezvoltarea simptomelor în cazul fibromului uterin este de cele mai multe ori lentă, fapt pentru care pacientele nici nu ştiu că îl au. La femeile care prezintă simptome, cele mai dese includ: sângerări menstruale abundente sau menstruaţii prelungite, senzaţie de presiune pelviană, urinare frecventă, constipaţie. Există şi cazuri în care fibromul uterin poate provoca avort spontan, caz în care afecţiunea este însoţită de complicaţii. Localizarea fibromului influenţează în mod direct simptomele. Fibroamele care se dezvoltă în cavitatea interioară a uterului sunt fibroame submucoase şi sunt considerate a fi responsabile pentru menstruaţiile dificile. Acestea pot crea probleme pentru femeile care îşi doresc o sarcină. Fibroamele care se proiectează la exteriorul uterului sunt fibroame subseroase şi pot cauza probleme urinare. Principalele cauze ale apariţiei acestor ţesuturi la nivelul uterului sunt de natură hormonală. Mai pot apărea şi în sarcină sau ereditar. „Tratamentul medical vizează hormonii care reglează ciclul menstrual, tratând simptome precum sângerarea menstruală abundentă şi durerea pelvină”, explică prof. univ. dr. Vlad Tica, medic primar obstetrică-ginecologie, pentru Ghidul Medical al Spitalului ISIS din Constanţa.   Fibromul se poate opera Când fibroamele sunt sursa unor tulburări digestive sau de infertilitate, tratamentul care se recomandă este de natură chirurgicală şi constă în înde-părtarea parţială a uterului sau a nodulilor fibromatoşi. Diagnosticul se poate pune printr-un examen gi-necologic sau prin metode moderne de depistare cum sunt laparoscopia, ecogra-fia sau examenul RMN. Fiind cel mai des utilizată în vizualizarea cavităţii peritoneale, laparoscopia este o modalitate de a opera cu ajutorul unui aparat electronic cu monitor, prevăzut cu un tub cu o minicameră care este introdus în corpul pacientei. „Laparoscopia oferă pacientei beneficiul modern al întregii palete de avantaje oferite de chirurgia fără bisturiu, faţă de chirurgia abdo-minală clasică”, a mai precizat dr. Vlad Tica. Deşi medicina poate urmări evoluţia fibromului în toate situaţiile menţionate, trebuie reţinut că apariţia acestuia nu poate fi prevenită.
Taguri articol: afectiune breaking complicatii fibrom uterin ginecologie sarcina uter

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

58 comentarii

9 iulie 2025
uix6u
Drzxnz gydgfi

buy forcan cheap - fluconazole for sale fluconazole 100mg sale

3 iulie 2025
u1s4o
Xadciw khsvfh

pills for erection - fastedtotake cheapest ed pills

2 iulie 2025
zj1h8
Oucvgj pvydpb

buy prednisone pill - https://apreplson.com/ deltasone 20mg over the counter

30 iunie 2025
lxe36
Qjkaji pggyrn

buy cheap meloxicam - https://moboxsin.com/ meloxicam online order

29 iunie 2025
fmj2d
Jvaban pnabmv

buy warfarin - coumamide order losartan 25mg sale

27 iunie 2025
wygxl
Dnqzhq pbhmsi

nexium 40mg pills - anexamate buy generic esomeprazole

25 iunie 2025
6998v
Uljcgs ybhmmq

augmentin 375mg tablet - https://atbioinfo.com/ order ampicillin without prescription

24 iunie 2025
bhcqd
Dkezxn shzbmv

azithromycin brand - buy azithromycin 500mg sale oral bystolic 5mg

22 iunie 2025
fd8af
Qdbtsb vkjkaq

order amoxicillin pill - valsartan 160mg brand buy ipratropium 100 mcg

19 iunie 2025
rve7c
Plsrmu tawkkg

buy inderal 20mg sale - purchase methotrexate online methotrexate 10mg us