21 Mai 2019
804 accesări
0 comentarii

Stăm tot mai prost la capitolul greutate, iar acest lucru nu îl spunem noi, ci specialiştii, care susţin că, la ora actuală, obezitatea reprezintă una dintre cele mai frecvente boli cu care se confruntă întreaga omenire. Experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că 39% dintre adulţi sunt supraponderali, în timp ce 13% sunt chiar obezi. Ei sunt de părere că motivele principale care conduc la îngrăşare sunt apetitul crescut, tahifagia (acţiunea de a mânca prea repede) predilecţia pentru dulciuri, mâncatul compulsiv şi sedentarismul.

Potrivit psihologului Angela Nuţu, oamenii, care încearcă să slăbească, de multe ori cred că mâncarea în sine este problema. Exceptând cazurile care implică afecţiuni medicale clare, în cele mai frecvente cazuri de îngrăşare, oamenii mănâncă, de fapt, mai mult decât le este necesar şi folosesc alimentele drept medicamente pentru a potoli dureri sufleteşti şi suferinţe interioare. Aşa că, la fel cum se întâmplă şi în cazul medicamentelor, şi în aceste situaţii există un beneficiu secundar - starea trecătoare de confort emoţional obţinută în urma episodului de mâncat exagerat sau nesănătos.

„În spatele apetitului crescut, a dorinţei nestăvilite pentru zahăr şi dulce şi a sedentarităţii, de cele mai multe ori se află cauze profunde, iar pentru a rezolva problema mâncatului excesiv trebuie identificate şi eliminate toate aceste motive ascunse. Mâncatul excesiv, la fel ca şi fumatul sau consumul de alcool este un rezultat al unui stres interior, în urma căruia alegem excesele, pentru că nu ştim cum să reacţionăm, cum sa gestionăm diferit situaţia stresantă cu care ne confruntăm”, a explicat specialistul.

Aceasta a precizat că studiile cele mai recente atribuie mâncatului compulsiv şi episoade de „binge eating” (mâncat excesiv) acelaşi caracter ca şi adicţiilor propriu-zise: droguri, fumat etc. De altfel, de exemplu consumul exagerat de zahăr şi dulciuri a fost recunoscut deja de multă vreme ca fiind un comportament adictiv.

Ce vă doriţi cu adevărat?

„Ce poti face pentru a remedia această problemă din ce în ce mai serioasă? Poţi începe prin a te întreba «ce îmi doresc cu adevărat când poftesc la asta?». Poate fi vorba despre insecuritate, pot fi problemele din relaţia cu partenerul sau poate te simţi obosit, suprasolicitat sau anxios. Iar dacă nu este vorba despre acestea, atunci, oricum, este cu siguranţă vorba despre imaginea de sine (aspect 100% psihologic). De asemenea, poti să îţi acorzi câteva secunde de conştientizare, înainte de a te înfrupta din farfuria respectivă, secunde în care să te observi - nu cumva îţi este sete? Sau poate te simţi plictisit, stresat, îngrijorat, abandonat, etc.?”, a completat psihologul.

Angela Nuţu consideră că, în prezent, există o mulţime de metode pentru a slăbi, dar cea mai mare greşeală pe care o facem atunci când vrem să slăbim este că, în goana după rezultate imediate, alegem metoda care ne pare cea mai rapidă, însă ignorăm exact ce este cel mai important - cauzele care au condus la apariţia kilogramelor în plus. Ajungem astfel ca în cel mai bun caz să reuşim să obţinem doar rezultate pe termen scurt.

„Asistăm în mod regulat la apariţia unor diete miraculoase, care, chiar dacă reuşesc să ofere unele rezultate pozitive, acestea sunt de cele mai multe ori efemere, iar efectul yoyo loveşte necruţător. Un demers reuşit pentru a putea pierde din greutatea corporală trebuie neapărat să înceapă cu o schimbare interioară. Dietele şi sportul sunt acţiuni exterioare pe care le impui asupra corpului tău, însă atâta timp cât tu nu lucrezi cu mintea şi cu resursele tale interioare, inevitabil te vei întoarce la punctul de unde ai pornit”, a adăugat specialistul.

Ea crede că şi hipnoza este o metodă eficientă de slăbit, care nu garantează că veţi scăpa de kilogramele în plus peste noapte, însă cu siguranţă vă va ajuta să vă schimbaţi părerile şi dorinţele necontrolate de a mânca.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU