17 Aprilie 2019
830 accesări
0 comentarii

În momentul în care observaţi în zona intimă nişte excrescenţe de culoarea pielii sau umflături, înseamnă că aveţi de-a face cu negi genitali şi că trebuie să mergeţi de urgenţă la medic.

„Aceste veruci genitale pot afecta ţesuturile umede de la nivelul aparatului reproducător sau al anusului şi sunt de cele mai multe ori dificil de observat cu ochiul liber, tocmai de aceea nu trebuie neglijate. În plus, aceşti negi pot fi principalul semn al infecţiei cu HPV, cunoscut drept virusul Papilloma Uman”, a declarat dr. Mădălina Stroie, ginecolog.

Specialistul a precizat că principala cale de transmitere a virusului o reprezintă contactul sexual neprotejat, iar infecţia se poate transmite şi prin contactul cu suprafeţele sau persoanele deja infectate, atunci când există mici traumatisme la nivelul pielii.

Desigur, există şi posibilitatea ca boala să fie contactată accidental, spre exemplu, prin intermediul ustensilelor chirurgicale nesterilizate ori prin contactul cu lenjeria infectată.

Atunci când sunt de dimensiuni reduse, verucile sunt greu de observat. Acelaşi lucru se întâmplă şi în situaţia în care aceşti negi apar în zone „ascunse”, putând să treacă neobservaţi pentru o perioadă de timp.

În cazul femeilor, excrescenţele pot apărea pe vulvă, labiile mari sau mici, zona perianală, dar şi în interiorul vaginului, pe colul uterin ori pe uretră. La bărbaţi, infecţia cu HPV se manifestă pe zona penisului, prepuţului, pe gland, în zona perianală ori pe uretră.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU