02 August 2012
1194 accesări
60 comentarii

Impfung Grippeschutz

Impfung Grippeschutz
Constănţenii care vor să afle dacă sunt infectaţi cu virusul hepatic C au ocazia, timp de două luni, de a se testa la preţ redus în patru centre medicale din judeţ. Şi asta deoarece compania MSD România a demarat, ieri, campania de testare pentru depistarea virusului hepatitei C, boală care plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte prevalenţa infecţiei cu VHC. Prin urmare, începând de ieri şi până la sfârşitul lunii septembrie, în judeţul Constanţa şi în alte 20 de oraşe din ţară, testările medicale pentru depistarea hepatitei C vor putea fi efectuate la preţ redus. Analizele vor costa aproximativ 18 lei, cu 55% mai puţin decât preţul iniţial (39 lei), iar pacienţii cu rezultate pozitive vor fi consiliaţi gratuit. Constănţeni se vor putea testa în centrele Bioclinica din Constanţa, de pe bd-ul Aurel Vlaicu, nr. 92, în zona CET şi de pe bd-ul I.C. Brătianu, nr. 2-4. În Cernavodă, centrul medical este situat pe str. Medgidiei nr. 1, iar în Năvodari, pe str. Culturii, nr. 1. Unităţile medicale sunt deschise în fiecare zi de luni până vineri, între orele 8.00 şi 20.00, iar sâmbăta, programul de funcţionare este între orele 8.00 şi 14.00.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

22 comentarii

26 martie
Ajnmyk
Xnawdc erocds

buy methylprednisolone 16mg - order aristocort 10mg for sale buy generic aristocort for sale

21 martie
Yfuiyj
Eovzdi lxxjeq

oral prilosec 10mg - buy generic tenormin buy atenolol 50mg sale

16 martie
Binnqp
Uwhnkm kcbbzy

order generic cenforce 50mg - cenforce 50mg pill glycomet online

14 martie
Ahzqft
Eicgkf bcxqpp

atorvastatin 10mg uk - order norvasc 5mg online order zestril 10mg generic

6 martie
Uxkqwp
Gxalbu kzcbon

sildenafil 50mg cost - over the counter viagra order cialis 5mg sale

5 martie
Zgohsb
Rbfmec ruswlw

cialis 20mg cheap - order sildenafil 50mg pill generic sildenafil

24 februarie
Bpfcon
Wwmauw yklhrq

buy generic rybelsus online - buy rybelsus 14 mg for sale buy cheap periactin

23 februarie
Tdygvk
Kgdfxo onhckg

order augmentin pill - duloxetine 20mg oral duloxetine 40mg cheap

9 februarie
Hapboq
Waecme mckplf

furosemide 100mg tablet - oral piracetam buy betamethasone without prescription

9 februarie
Yvljdn
Xgtvol pbcydk

order gabapentin sale - neurontin cost order sporanox 100 mg without prescription

123
Articol publicat de Alexandra MALACHI