Sursa Facebook

Sursa Facebook
05 Iulie 2020
824 accesări
0 comentarii

Peeling-ul chimic este o tehnică nechirurgicală pentru a restaura o față ridată, pătată sau distrusă de soare, care utilizează o soluție, care va îndepărta straturile superficiale ale pielii. Potrivit dr. Irena Smadea, noile celule care se formează în timpul procesului de vindecare produc o suprafață a pielii mai netedă, mai întinsă și cu aspect mai tânăr.

Această procedură poate fi utilizată pe toată fața sau în regiuni specifice, cum ar fi fruntea sau aria din jurul gurii. Ba chiar, în ultimii ani, din ce în ce mai multe persoane aleg să-și trateze prin intermediul acestui peeling și acneea sau cicatricile acneice. Evident, la ora actuală, există și alte tipuri de remedii naturale anti-acneice, dar acestea nu sunt la fel de eficiente cum este peeling-ul chimic.

Medicul a precizat că peeling-ul chimic este utilizat pentru a elimina stratul superior al pielii, lăsând, astfel, la suprafață, pielea interioară, care nu este afectată și deteriorată. Prin urmare, odată ce pielea inferioară este expusă, cicatricile și semnele acneice sunt eliminate definitiv, iar aspectul facial este impecabil, fin și mătăsos.

„Peeling-ul este o metodă dermato-cosmetică folosită cu scopul de a îndepărta celulele moarte de la suprafaţa pielii, în vederea stimulării funcţiei celor din straturile profunde. Cele mai multe tehnici nu modifică arhitectura dermului, deoarece acţionează cu precădere la nivelul epidermei (stratul superficial al pielii), dar există şi metode mai agresive prin care se poate modifica chiar şi structura proteinelor din piele. Tocmai de aceea, peeling-urile (cunoscute şi sub termenul de gomaj) pot fi încadrate în două categorii, în funcţie de acţiune: mecanice şi chimice”, a afirmat specialistul.

Procedura accelerează procesul de regenerare al pielii

În primul rând, peeling-ul mecanic foloseşte acţiunea exfoliantă a granulelor şi particulelor abrazive conţinute în diverse creme sau măşti naturale, care, prin masaj uşor îndepărtează celulele moarte de la nivelul epidermei.

Peeling-ul chimic, însă, are la bază aplicarea pe piele a unei soluţii chimice lichide sau având o consistenţă asemănătoare unei creme. După aplicarea soluţiei, se lasă un timp pentru a pătrunde în piele. Ulterior, în una până la patru zile, în funcţie de capacitatea de penetrare a structurilor pielii (aceasta este proprie fiecărei creme), epidermul începe procesul de exfoliere.

Scopul acestei proceduri este de a distruge şi îndepărta, într-o manieră controlată şi sub supravegherea specialiştilor, părţile degradate ale tegumentului, pentru a permite accelerarea procesului de regenerare al pielii. De precizat că substanţele chimice folosite fac parte din categoria celor exfoliante. De asemenea, substanţele chimice folosite în cadrul peeling-ului chimic diferă între ele, în funcţie de profunzimea efectivă a acţiunii, precum şi în funcţie de natura chimică a soluţiei pe care o au la bază.

În ceea ce priveşte perioada de recuperare post-operatorie, aceasta depinde foarte mult de tipul de peeling realizat, de materialele folosite, precum şi de particularităţile fiecărui organism în parte. Totuşi, indiferent de aceste variabile, procesul de vindecare este promovat post-operator de îngrijirea corespunzătoare a pielii (prin curăţare şi hidratare optimă), aceasta asigurând, de asemenea, şi persistenţa în timp a rezultatelor.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU