Sursa Medical News Today

Sursa Medical News Today
26 Mai 2020
788 accesări
0 comentarii

În timp ce pentru unele femei, vestea că vor fi mame este o mare bucurie, pentru altele, în schimb, aceasta este o mare problemă, aşa că vor face tot posibilul să scape de sarcină. În astfel de situaţii, ele pot opta, ca metodă de întrerupere a sarcinii, şi la avortul medicamentos.

Avortul medicamentos este o metodă nechirurgicală de întrerupere a sarcinii prin administrarea unei substanţe care are efect anti-progestativ, adică blochează efectele progesteronului, hormonul care contribuie la menţinerea sarcinii. Acesta opreşte, practic, sarcina din evoluţie, în combinaţie cu administrarea unei substanţe, care are efect de stimulare a contracţiilor uterine, ceea ce duce la eliminarea sarcinii din uter.

Potrivit dr. Mihaela Peţeanu, întreruperea medicamentoasă a sarcinii este recomandată în cele 63 de zile de la începerea menstruaţiei şi nu mai târziu.

Metoda constă în administrarea orală a unui medicament, în prezenţa specialistului, urmată la 24-36-38 de ore (maxim 48 de ore) de administrarea orală, sublinguală sau vaginală de un alt medicament.

„Hemoragia uterină începe la câteva ore de la administrarea celui de-al doilea medicament. În cazuri rare, expulzia poate apărea înainte de administrarea celui de-al doilea medicament. După administrarea acestuia, se recomandă cel puţin trei ore de repaus la pat. Sarcina poate fi expulzată în decurs de câteva ore sau câteva zile de la administrarea de misoprostol, acest lucru fiind însoţit de dureri abdominale colicative şi de sângerare vaginală. Hemoragia poate dura până la 12 zile. În caz de sângerare abundentă sau apreciabilă se recomandă consultul medical de urgenţă”, a explicat medicul.

Se recomandă prudenţă în caz de simptome de origine cardiacă, prezenţa unor factori de risc crescut pentru boli cardiace (hipertensiune arterială, nivel crescut de colesterol în sânge etc.), astm bronşic, boli care afectează coagularea sângelui, boli de ficat sau rinichi, anemie, malnutriţie sau diferite alte infecţii. După intevenţie, este necesară efectuarea unui control medical în maxim 21 de zile de la administrarea tratamentului, pentru a verifica dacă sarcina a fost eliminată complet.

Cu ce reacții adverse vă puteți confrunta

Dr. Peţeanu a mai spus că imediat după ce pacienta a luat tratamentul recomandat, există posibilitatea să se confrunte cu o serie de reacţii adverse, precum sângerare vaginală abundentă, crampe sau colici uterini, dar şi infecţie în urma avortului, greaţă, vărsături, diaree datorate prostaglandinei. În unele cazuri, doamnele sau domnişoarele suferă mici

erupţii pe piele, au dureri de cap, se simt rău, au bufeuri, ameţeli, frisoane, febră, scădere marcată a tensiunii arteriale şi foarte rar, apare urticaria sau afecţiuni cutanate foarte grave. La un număr extrem de redus de femei cu uter cicatricial poate apărea chiar fisura sau ruptura uterului. Trebuie menționat faptul că, în cazul eşecului procedurii medicamentoase, adică neîntreruperea cursului sarcinii sau avortul incomplet, poate fi nevoie de o procedură chirurgicală pentru întreruperea sarcinii sau evacuarea resturilor(de regulă chiuretajul uterin).

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU