09 August 2017
1822 accesări
0 comentarii

Dintre terapiile care pot fi efectuate la malul mării, dar şi în anumite centre balneare şi terapeutice, psamoterapia, adică băile de nisip, este una dintre cele mai puţin cunoscute terapii, care are efecte miraculoase asupra întregului organism. Mai mult, dacă nisipul folosit este marin, cu atât mai bine, deoarece acesta are efecte nebănuite asupra sănătăţii generale a organismului. Psamoterapia este o terapie uscată care utilizează factorii benefici exercitaţi de nisip asupra corpului, în timpul unei împachetări. Astfel, potrivit specialiştilor de la Sanatoriul Balnear Mangalia, simpla îngropare în nisip este considerată a fi una dintre cele mai vechi metode de termoterapie, care reglează temperatura corpului şi are beneficii nenumărate pentru sănătatea persoanelor suferinde, mai ales asupra celor cu afecţiuni reumatice şi musculo-scheletale.

Durata unei şedinţe creşte progresiv, de la 5 minute la 20-30 de minute, şi favorizează pierderea unei cantităţi de la unu, până la 1,5 litri de apă.

Potrivit medicilor reumatologi, această terapie este indicată în tratarea reumatismului cronic degenerativ, în obezitate şi hipotiroidie. Psamoterapia poate fi practicată şi de persoanele perfect sănătoase, în scop de tonifiere generală, prin contrast termic rece/cald.

Băile cu nisipstabilizează metabolismul, activează circulaţia limfei, au efect analgezic şi antiinflamator.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU