Sursa foto: Men

Sursa foto: Men
06 Martie 2020
575 accesări
0 comentarii

Diabetul este o boală care afectează foarte multe persoane şi, în fiecare an, numărul bolnavilor creşte într-un ritm alarmant, spun medicii. Partea proastă este că, de foarte multe ori, acesta este descoperit întâmplător, asta pentru că oamenii nu îşi dau seama că au o problemă decât foarte târziu, când deja s-a instalat.

Mai grav este că diabetul creşte şi riscul de boli cardiovasculare şi accident vascular cerebral. Totodată, a declarat dr. Irina Comişan, medic de familie, diabetul zaharat reprezintă una din principalele cauze de insuficienţă renală, aproape un sfert dintre pacienţi decedând din această cauză.

În ceea ce îi priveşte pe bărbaţi, studiile de specialitate au scos în evidenţă aspecte care pot contribui la prevenirea diabetului. Cercetătorii au demonstrat, în ultimii ani, că bărbaţii care dorm mai mult sau mai puţin decât media se confruntă cu un risc sporit de apariţie a diabetului. Mai mult decât atât, statisticile ne arată că, în ultimii 50 de ani, indivizii au raportat o scădere a perioadei de somn cu până la două ore. În aceeaşi perioadă, prevalenţa diabetului s-a dublat. Altfel spus, bărbaţii care dorm prea puţin sau prea mult au o abilitate redusă de a procesa zahărul, comparativ cu bărbaţii care dorm, în medie, şapte ore pe noapte.

În schimb, la femei nu s-a observat o astfel de asociere. Aşa că, cele care au dormit mai mult sau mai puţin decât media s-au dovedit a fi mult mai receptive la insulină. În plus, acestea au prezentat o îmbunătăţire a funcţiei celulelor beta, celule din pancreas care produc insulina.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU