Sfatul medicului
214 accesări 13 Februarie 2018 0 comentarii

Bolnavi, atenţie la vreme!

Vremea schimbătoare, din ultima perioadă, a adus o adevărată avalanşă de bolnavi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa şi nu numai.

Potrivit specialiştilor, diferenţele dintre temperaturile înregistrate pe timpul nopţii şi cele din timpul zilei, dar şi schimbările de presiune atmosferică influenţează, în mod negativ, sănătatea organismului uman. Aşa cum era de aşteptat, cei mai afectaţi sunt cronicii, cardiacii, cei care suferă de reumatism şi persoanele cu afecţiuni neurologice.

Tocmai de aceea, medicii le recomandă să îşi ia medicamentele prescrise de specialişti şi să ţină cont de sfaturile acestora.

„Modificările de presiune atmosferică, dar şi cele de temperatură, cu variaţii mari în intervale de timp scurte, dezechilibrează sever pacienţii cu suferinţe cardio-vasculare, dar şi musculo-scheletale. De aceea, este foarte important ca la cele mai mici semne de disconfort să se adreseze medicului de familie sau medicului curant pentru evaluare şi, eventual, ajustarea schemei terapeutice”, a declarat pentru „Cuget Liber”, dr. Adrian Barbu, medic neurolog.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.