04 Mai 2012
1406 accesări
102 comentarii

testastm-1336059867

testastm-1336059867
Societatea Română de Pneu-mologie organizează, săptămâna viitoare, testări gratuite în cabinete medicale de specialitate din diferite oraşe din ţară, printre care şi Constanţa, pentru a depista astmul. Campania se desfăşoară între 7 şi 18 mai sub sloganul „Tu poţi avea astm. Astmul nu te are pe tine! Astmul poate fi controlat!”.  „Testul se numeşte spirometrie, este nedureros şi simplu de făcut. Seamănă cu testarea pentru determinarea nivelului de alcool în aerul expirat, durează cinci minute, iar rezultatul se dă pe loc”, a explicat dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie. Acţiunea se află, anul acesta, la cea de-a patra ediţie, iar 9.166 de români au fost testaţi în 2011, dintre care 41 la sută au fost depistaţi cu probleme de respiraţie. Astmul reprezintă una dintre cele mai frecvente afecţiuni cronice din lume şi se manifestă prin probleme recurente de respiraţie şi prin simptome ca lipsa de aer, respiraţie şuierătoare, senzaţie de apăsare în piept şi tuse. În România, se estimează că între 4 şi 6 la sută din populaţie suferă de astm, iar într-o clasă cu 30 de copii, doi sau trei au această afecţiune. La Constanţa, cei interesaţi se pot testa gratuit, de săptămâna viitoare, la Ambulatoriul TBC din municipiu, la Centrul medical MAN, la dispensarul TBC, dar şi la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanţa. Mai multe informaţii despre campanie, dar şi programul cabinetelor unde se fac examinările puteţi găsi pe pagina de internet www.invingeastmul.ro.
Taguri articol: stiri medicale boli şi afecţiuni astm

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

63 comentarii

22 februarie
Zknalv
Jsnhzt kkxcdl

Sweet Bonanza is where luck meets candy-coated chaos for unforgettable gaming sessions. Pay sweet bonanza gameplay, multiply everywhere, win everywhere. Start spinning sweet!

11 februarie
Mdeobg
Adszvo jluicp

betmgm Tennessee betmgm Massachusetts mgmbet login

13 octombrie 2025
online roulette for real money
Wnluwv dqxmie

More articles like this would make the blogosphere richer.

11 octombrie 2025
tcch4
Qiurgi anfbkx

Good blog you possess here.. It’s obdurate to on great quality script like yours these days. I really recognize individuals like you! Rent care!! valacyclovir 500mg usa

8 octombrie 2025
WlzlPlado
Fevopr ktynnh

You can shelter yourself and your ancestors close being heedful when buying medicine online. Some pharmacy websites manipulate legally and provide convenience, reclusion, rate savings and safeguards over the extent of purchasing medicines. buy in TerbinaPharmacy https://terbinafines.com/product/inderal.html inderal

30 august 2025
ConnieRam
Ubypsh nyzcqf

This website really has all of the information and facts I needed there this thesis and didn’t comprehend who to ask. http://mi.minfish.com/home.php?mod=space&uid=1420934

24 august 2025
ConnieRam
Coxdsz bltxti

purchase orlistat sale - site purchase xenical for sale

21 august 2025
ConnieRam
Hwwsbf qtvzlh

order forxiga 10 mg generic - https://janozin.com/ forxiga 10 mg drug

16 august 2025
ConnieRam
Pdoqxt roubrp

I’ll certainly return to skim more. http://bbs.yongrenqianyou.com/home.php?mod=space&uid=4272507&do=profile

8 august 2025
ConnieRam
Dwgzxf hijtfl

Good blog you possess here.. It’s intricate to assign strong calibre article like yours these days. I truly recognize individuals like you! Go through vigilance!! esomeprazole 20mg capsules

1234...7