13 August 2012
1363 accesări
91 comentarii
Noul act normativ care prevede legislaţia în sistemul sanitar ar trebui să fie adoptată de către parlamentari până la sfârşitul trimestrului patru al acestui an, după cum a anunţat, sâmbătă, Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii. Conform acestuia, legea va intra în Parlament odată cu finalizarea dezbaterii publice. „Legea sănătăţii, după ce se termină dezbaterea publică, va intra în Parlament. Până la sfârşitul trimestrului patru ar trebui să fie adoptată”, a spus Vasile Cepoi, la finalul discuţiilor de la sfârşitul săptămânii trecute cu misiunea FMI. Reamintim că noul proiect de lege a sănătăţii a fost publicat pe pagina de internet a Ministerului Sănătăţii la începutul lunii iulie. Potrivit proiectului de act normativ, spitalele vor putea fi publice, private şi publice cu structuri în care se desfăşoară activitate privată, cu obligaţia de a acorda primul-ajutor de urgenţă, în funcţie de competenţă, oricărei persoane care se prezintă în unitate. Totodată, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate se va transforma în Autoritatea Naţională de Reglementare a Asigurărilor Obligatorii de Sănătate (ANRAOS), iar asiguratul se va putea înscrie fie la o societate mutuală de asigurări de sănătate, fie la un asigurator privat. Asociaţiile de pacienţi s-au declarat însă nemulţumite de acest proiect. Printre minusurile amintite de pacienţi se numără lipsa precizărilor privind drepturile bolnavilor, reorganizarea CNAS ca societate mutuală, dar şi modul de finanţare a sistemului sanitar.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

53 comentarii

3 iulie 2025
8agnb
Siqsab wmwgdt

ed pills no prescription - https://fastedtotake.com/ best ed drug

2 iulie 2025
rctk9
Upucpa bzerei

prednisone online buy - corticosteroid generic deltasone 40mg

30 iunie 2025
9gqn9
Jotrug xdjeze

buy cheap generic meloxicam - https://moboxsin.com/ buy meloxicam tablets

27 iunie 2025
3b712
Mysafc tadsqr

nexium 20mg cost - https://anexamate.com/ buy esomeprazole pills for sale

25 iunie 2025
qxeck
Byfxtj xeehmw

clavulanate canada - atbioinfo order generic ampicillin

23 iunie 2025
k36jo
Gnmkma pjijdr

buy generic zithromax - generic zithromax 500mg order nebivolol 20mg pill

21 iunie 2025
no186
Bbdeeu lflgfy

buy amoxil generic - cheap amoxicillin pill purchase combivent for sale

18 iunie 2025
0pc2b
Evuvpw iylftt

buy generic inderal - methotrexate 2.5mg uk methotrexate 2.5mg generic

11 iunie 2025
buy flagyl without prescription
Bajgsg wjgzoe

More articles like this would remedy the blogosphere richer.

9 iunie 2025
safe place to buy cialis
Wnpees kwgurg

This is a topic which is forthcoming to my heart… Numberless thanks! Quite where can I lay one's hands on the acquaintance details due to the fact that questions?