04 Decembrie 2018
1965 accesări
0 comentarii

Foarte mulţi micuţi au nevoie, imediat după naştere, de ecografie de şold, aceasta fiind una dintre examinările esenţiale pentru depistarea displaziei de şold. Procedura constă într-o examinare nedureroasă, sigură şi poate fi repetată ori de câte ori este nevoie, fără vreun efect nociv asupra nou-născutului.

Displazia de şold este o patologie destul de frecventă a nou-născutului şi reprezintă o anomalie a dezvoltării şoldului, manifestată printr-o mobilitate anormală între pelvis şi femur. De asemenea, aceasta are o prezentare clinică foarte variabilă, de la instabilitatea discretă, la dislocarea efectivă a articulaţiei. Drept urmare, tratamentul este cu atât mai simplu şi mai eficient, cu cât diagnosticul este pus mai devreme, pentru că dacă nu este tratată va declanşa nu doar durerea, ci şi probleme la mers, osteoartrită, iar piciorul afectat va fi mai scurt decât celălalt.

Printre factorii de risc pentru apariţia displaziei de şold se numără: orice condiţie care determină restrângerea spaţiului intrauterin, conferind astfel mai puţin loc pentru mişcările fetale. Apoi, trebuie luată în calcul şi greutatea mare la naştere (peste 4.000 de grame), în special dacă mama se află la prima sarcină sau este vorba despre o sarcină gemelară. Bineînţeles, afecţiunea poate fi declanşată şi de alte anomalii congenitale (torticolisul congenital sau piciorul strâmb congenital).

De cele mai multe ori, fetiţele sunt mai des afectate decât băieţii, din cauza susceptibilităţii mai mari la unul dintre hormonii materni, relaxina, care creşte laxitatea ligamentară. Menţionăm că aceasta apare cu frecvenţă mai mare la şoldul stâng, deoarece în poziţia fetală obişnuită, şoldul stâng este forţat înspre aducţie împotriva sacrului mamei.

Aşa că, primele semne care ar trebui să vă avertizeze sunt pielea bebeluşului, care are mai multe creţuri pe o coapsă sau pe o zonă a feselor decât pe cealaltă. În acelaşi timp, se poate observa că prin schimbarea scutecului copilului dumneavoastră, observaţi o diferenţă de spaţiere pe o parte a piciorului faţă de cealaltă.

Potrivit specialiştilor Centrului Medical „Pozimed”, ecografia de şold este extrem de importantă şi poate fi efectuată şi la Constanţa.

„Această ecografie este un test cu precizie ridicată, non-invaziv, nedureros, care utilizează ultrasunetele pentru a obţine imagini ale articulaţiei şoldului, ce pot fi vizualizate pe monitorul ecografului. Ecografia de şold este recomandată la copiii cu risc, putem spune doar la recomandarea medicului neonatolog sau pediatru, în cazul existenţei unor factori de risc sau în urma examenului clinic anormal. Cum se face ecografia de şold la bebeluşi? Copilul este aşezat în decubit lateral (sau pe o parte), alternativ, pe partea dreaptă şi stângă. Mama copilului sau persoana care îl însoţeşte trebuie să ţină cu o mână umărul bebeluşului şi cu cealaltă călcâiele, lipite unul de altul, astfel încât copilul să se mişte cât mai puţin. Ideal ar fi, însă, ca el să stea nemişcat”, au explicat medicii.

Ei au mai spus că pentru ecografia de şold se foloseşte un program special dedicat investigaţiilor pediatrice, care permite evaluarea aspectului articulaţiei, precum şi măsurarea unghiurilor.

Imediat după aceea, imaginile obţinute permit aprecierea elementelor anatomice ale articulaţiei şoldului, corespunzătoare vârstei copilului, gradul de dezvoltare a acestora şi măsurarea unor unghiuri, ale căror valori pot stabili diagnosticul de displazie a şoldului.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU